miercuri, 31 august 2016

Poemul de miercuri - Luis Cernuda

Si el hombre pudiera decir.
Si el hombre pudiera decir lo que ama,
si el hombre pudiera levantar su amor por el cielo
como una nube en la luz;
si como muros que se derrumban,
para saludar la verdad erguida en medio,
pudiera derrumbar su cuerpo,
dejando sólo la verdad de su amor,
la verdad de sí mismo,
que no se llama gloria, fortuna o ambición,
sino amor o deseo,
yo sería aquel que imaginaba;
aquel que con su lengua, sus ojos y sus manos
proclama ante los hombres la verdad ignorada,
la verdad de su amor verdadero.
Libertad no conozco sino la libertad de estar preso en alguien
cuyo nombre no puedo oír sin escalofrío;
alguien por quien me olvido de esta existencia mezquina
por quien el día y la noche son para mí lo que quiera,
y mi cuerpo y espíritu flotan en su cuerpo y espíritu
como leños perdidos que el mar anega o levanta
libremente, con la libertad del amor,
la única libertad que me exalta,
la única libertad por que muero.
Tú justificas mi existencia:
si no te conozco, no he vivido;
si muero sin conocerte, no muero, porque no he vivido.

sâmbătă, 27 august 2016

Ce si cat scriu despre maternitate

Imediat dupa finalul concediului de maternitate am primit invitatia de a participa cu texte la un site despre experienta maternitatii.

Maternitate - Pablo Picasso
Era in perioada in care citeam destul de mult pe acest subiect si in care eram si destul de orientata spre aceasta tema asa ca am spus "da" rapid. Si, cu toate ca am finalizat doua texte, nu le-am trimis niciodata.

In timp ce ma acomodez cu mare drag la statutul "mama lui Iris", nu ma simt altfel decat cea de pana acum. In viata mea sociala si profesionala ma simt la fel chiar daca nu mai am intotdeauna acelasi randament, chiar daca e imperativ sa ma organizez mai bine, chiar daca deplasarile sunt uneori mai scurte pentru ca acasa cineva are mai multa nevoie de mine. Feminitatea si profesia pulseaza la fel. N-am avut nicio epifanie asupra sensului vietii. Prioritatile s-au schimbat dar nu s-au inversat complet ci, doar  acolo sus, batalia pentru timp e mai crancena si se da intre mai multe laturi ale vietii. Da, exista un sentiment nou, profund, inamovibil dar asta e atat de firesc si de asteptat incat nu pot sa vorbesc despre el cu expresii bombastice. Poate ca pot sa scriu uneori dar nu neaparat articole utile pentru altii. Am renuntat (temporar?) la cateva lucruri care imi fac placere pentru ca nu mai existau ore in zi dar incerc sa nu neglijez complet/sa nu deformez persoana care eram inainte.

Nu stiu sa pronunt pe un ton sententios ce trebuie facut. Invat constant din carti sau de la prietenele mele care au reusit cu brio, pana acum, in educatia copiilor lor. Stiu ca nici macar atunci cand le indragesc rezultatele (blink, blink) nu le voi reproduce intocmai reteta pentru ca sunt altcineva, am alt fel de a fi si, uneori, detalii lejer diferite pe care as vrea sa le transmit fiicei mele in afara de valorile fundamentale pe care le-au transmis si ele copiilor lor.

N-am nicio idee daca aceasta este calea cea buna. Incerc sa rationez, nu sa preiau de-a gata, asa cum fac si in profesie, si in viata privata. Nu ma incrancenez, discut. Dar daca am hotarit ceva, ma tin de hotarirea respectiva pana dovezi de ultima ora imi indica altfel (evidence-based :)). Calatoresc. Calatorim. Vedem uneori expozitii de arta. Ne jucam. Gatim cu Baby Cook :)) Avem carucior, port-bébé si scoicuta, jucarii pentru diferite varste, lipsa de somn si intrebari.

Am citit atatea texte care fac din tantar armasar si in care orice lucru devine o drama potentiala incat ar putea parea ca sunt nepasatoare uneori. Dar cel mai probabil este vorba despre incercarea de a mentine echilibrul

Daca in plaga apare vreo sangerare, calmul si focalizarea pe problema sunt cruciale. Imi spun ca nu are de ce sa fie diferit in viata. Nu vorbesc despre momentele in care vibrezi de emotie, in care comunici, in care esti cu sufletul translatat langa sufletul copilului sau partenerului tau... Vorbesc despre cum abordezi viata, obstacolele obisnuite (nu marile incercari).

 Cateodata un singur cuvant e de ajuns. Nu el e raspunsul la toate intrebarile ci mai degraba el ridica toate intrebarile. Pentru mine, cuvantul este echilibru. Defineste ritmul in care as vrea sa creasca si sa se dezvolte ea. Ce presupune asta sper sa descopar din mers, pe parcurs:

"Aceasta mare e acoperita de adolescenti
care invata mersul pe valuri, in picioare,
mai rezemandu-se cu bratul, de curenti,
mai sprijinindu-se de-o raza teapana, de soare."

vineri, 26 august 2016

Sunt fiica Sudului

Vedere din Eze (de aici)
Cand vad varfurile chiparosilor conturandu-se pe cerul perfect albastru stiu ca sunt fiica Sudului. Mediterana a avut mereu rezonanta aceea bizara a unui loc ce face parte din istoria mea. Nu cred in reincarnari si nu imi reneg deloc identitatea geografica (Romania). Insa alturi de ea, a existat mai mereu o alta care l-a respirat pe Lorca, pe Machado, pe Cernuda si... pe  Gaudi. Poate ca vaporii Mediteranei se regasesc putin si in Marea Neagra, poate ca leandrii, chiparosii, rozmarinul si lavanda aromeaza si zilele de vara bucurestene, nu stiu, cert e ca si sufletul meu poate fi obscur si profund, si ochii mei pot trece de la albastru la verde, si pe mine ma reinvie lumina si parfumul, si spiritul meu e marinar in sensul acela de hoinareala eterna, chiar daca e mereu fidel portului din care a plecat.
Da, stiu, la marinière este o bluza bretona :)
Sursa foto




De cand am citit Toate Panzele Sus (si asta incepe sa devina "demult"), mi se pare uneori ca portul meu e la Marsilia si cam dintotdeauna am purtat cu drag "les marinières" conjugate si declinate in orice fel :) Cel mai dulce e strugurele rosu copt pe dealurile secetoase inasprite de briza marina si cea mai aromata a smochina verde culeasa cu propria mana din copac pe un drum de tara pe care trec doua biciclete si ... doar atat. Cea mai puternica e culoarea bougainvilleei catarand o stanca alba din faleza inalta.
Nu stiu daca imi plac mereu si oamenii Sudului, mai ales daca sunt un pic guralivi, temperamentali
si cam dezordonati in ceea ce fac. Se pare insa ca asta e doar o poveste despre clisee sau despre
educatie si aici n-as schimba pe nimic rigoarea liceului meu nemediteranean.

Cand ma uit uneori pe fereastra printre coamele chiparosilor, dupa o vizita in saloane, cu probleme
grave, si vad cerul Mediteranei, imi vin cateodata in minte versurile lui Serrat si imi spun ca pana si
un coltisor de pamant poate fi un motiv solid sa ne batem pana la capat.

Quizás porque mi niñez sigue jugando en tu playa,
y escondido tras las cañas
duerme mi primer amor,
llevo tu luz y tu olor
por dondequiera que vaya.
Y amontonado en tu arena
guardo amor, juegos y pena.
Yo,
que en la piel tengo el sabor amargo del llanto eterno
que han vertido en ti cien pueblos
de Algeciras a Estambul,
para que pintes de azul
sus largas noches de invierno.
A fuerza de desventura,
tu alma es profunda y oscura.
A tus atardeceres rojos
se acostumbraron mis ojos
como el recodo al camino.
Soy cantor, soy embustero,
me gusta el juego y el vino,
tengo alma de marinero.
¿Qué le voy a hacer si yo
nací en el Mediterráneo?

***
Perhaps because on your beaches my childhood still is playing,
And concealed behind the swaying
Reeds my first love lies asleep,
Your light, your smell are what I keep
Wherever I may be staying.
And on your sand I’ve been piling
Love and games and pain and smiling.
I
Carry the bitter taste of those tears in my skin and sinew,
That your cities have poured in you
From Gibraltar to Istanbul,
So you may paint, like blue wool,
Those winter nights that continue.
Your fate has been sad and serious;
Your soul is deep and mysterious
My eyes have become accustomed
To your red sky when the dusk comes,
Like the thimble to the tailor.
I sing, I cheat and I gamble,
I like wine, and like a sailor,
My soul wants only to ramble.
I can’t help that I’m a man
Born on the Mediterranean!

(traducere de pe siteul Berkeley)

duminică, 21 august 2016

Vacantele

Pe terasa de langa pontonul din Pettenasco, am stat cu ochii atintiti la Insula San Giulio si m-am intrebat minute in sir daca e posibil sa iti imprimi in memorie cateva imagini pe care sa le extragi, apoi, de cate ori ai nevoie de momente ca acela. De tacere, de meditatie (dar nu o luati in sensul monden si uzat al termenului vehiculat de iubitorii de mindfulness), de emotie

Pe drumul de intoarcere, am citit Numéro zero a lui Umberto Eco in care prietena personajului principal mosteneste o proprietate pe lacul Orta. Alesesem cartea inainte sa aleg locul de popas pentru o noapte si am avut senzatia ca viata iti face uneori un discret semn cu ochiul.

***
Sunt tare putine vacante ca sa incapa tot frumosul acestei lumi. Si desi sunt iremediabil indragostita de profesia mea (in a treia zi de vacanta, am avut un flashback cu hepatectomia pe care o facusem inainte sa plec, dupa ce rezidentii mi-au trimis mesaj ca pacientul a iesit fara complicatii), sunt in aceeasi masura indragostita iremediabil de infinitele fatete ale acestei lumi. Este o indragosteala burgheza, intr-un fel, pentru ca ea presupune ca nimic din disperarea zonelor de conflict nu va reusi sa ne confiste bucuria descoperirii frumosului.

***
Orasele din Italia erau pustii fata de verile de acum 5-10 ani. In Franta jurnalele titreaza ca turismul in sezonul estival a scazut cu 4.8% fata de anul precedent. Motivul cel mai frecvent evocat era meteorologia.

Sa nu ne mintim: motivul cel mai plauzibil este terorismul. Si desi nu vrem sa marturisim ca ne este frica, indoiala si teama sunt acolo. Promenade des Anglais, restaurantul Le Petit Cambodge din Paris, TGV-ul dintre Bruxelles si Paris (Thalys), aeroportul din Bruxelles - toate astea au facut parte din viata mea si poate si din viata voastra.

***
Nu scriu un manifest politic. Marchez ultima mea zi de vacanta scriind in timp ce privesc leandrii. Imi fixez imaginile una dupa alta pe un zid alb al memoriei astfel incat sa am dreptul sa le rechem ori de cate ori oboseala si nevoia de timp vor incerca sa ma adjudece. Sa pot sa retraiesc mental inotul acela in Adriatica alaturi de prieteni, in timp ce muntii vegheau constiincios micul nostru golf. Sunt un pic din toate locurile in care am fost deoarece, asa cum am citit intr-un magazin de calatorii, "drumul spre tine insuti trece prin celalalt capat al lumii"

miercuri, 20 aprilie 2016

Poemul de miercuri

O rubrica pe care am abandonat-o putin...

Revin pentru ca am citit randurile de mai jos si m-am intrebat cum sa nu te identifici la orice varsta cu acest extras din Arthur Rimbaud:

Roman

-I-

On n'est pas sérieux, quand on a dix-sept ans.
- Un beau soir, foin de bocks et de la limonade,
des cafés tapageurs aux lustres éclatants!
- On va sous les tilleuls verts de la promenade.

Les tilleuls sentent bon dans les bons soir de juin!
L'air est parfois si doux, qu'on ferme la paupière;
Le vent chargé de bruits, - la ville n'est pas loin, -
A des parfums de vigne et des parfums de bière...

duminică, 17 aprilie 2016

Kiefer, Klee si ...Arendt


Am prins expozitia Anselm Kiefer pe ultima suta de metri si imi doream mult sa o vad pentru ca imi fusese 'highly recommended', printre altele si de catre parintii mei. Si nu am fost dezamagita... Si pentru ca atunci cand ceva se termina, altceva incepe, vizita la Pompidou a fost si o ocazie sa prind expozitia Klee pe primele sute de metri. Sa va povestesc...

Cozile la Klee erau enorme, cu asteptari de aproximativ 60 de minute asa ca am luat-o alfabetic si am inceput cu Kiefer.

Gheata si sange
Anselm Kiefer s-a nascut in 1945 in Germania (post-nazista dar asta ati dedus) pe care a cunoscut-o initial afectata de razboi. Intreaga sa opera pana in zilele noastre este o raportare la istoria si identitatea acestei Germanii, cu tot ce include ea - cronologic, poetic, metafizic. Inceputurile creatiei lui Kiefer cuprind o serie de personaje in solitudine, salutand nazist in mijlocul padurilor, marilor, pustietatilor.... Tot in aceasta perioada picteaza peisaje deserte, arzand, o alegorie a ramasitelor Germaniei de dupa razboi de o intensitate si o forta rar intalnite. 

Ordinele noptii

O referire recurenta la batalia din padurea Teutoburg intalnim pe tot parcursul operei lui Kiefer fie ca este vorba despre o confurntare a prezentului decazut cu trecutul triumfator al germanicilor, fie ca este vorba despre o speranta de renastere. Intre ele, se regasesc referiri la Albert Speer, arhitectul preferat al lui Hitler, care credea ca trebuiesc construite cladiri monumentale care maine vor fi ruine privite cu interes si considerate drept relevante de catre omul viitorului; referiri la Heinrich Heine « Ce n’était qu’un début. Là où on brûle/ des livres, on finit par brûler des hommes. » prin cartile arse omniprezente, la Rimbaud Le dormeur du Val, la Kabala, la Paul Celan, la Ingeborg Bachmann, la Madame de Staël. Anselm Kiefer renaste in diferite perioade ale operei sale sub infatisari diferite in spatele carora se recunoaste aproape cu usurinta aceeasi identitate, aceeasi obsesie, aceeasi cautare. Ca o nota de subsol, in perioada sa inspirata din poezie, culoarea isi pune amprenta pe opera sa fara a diminua din forta. Este prima data in muuuult -muuult timp cand reusesc sa vibrez in fata unui camp cu flori.

Dupa o astfel de calatorie incrancenata, dureroasa, scrasnind din cand in cand a poem si a floare, imaginati-va o descindere in universul satiric dar muuuult mai lejer al lui Klee. Paul Klee este si el un pictor de un imens talent insa cautarea sa are mult mai mult de a face cu forma si culoarea, ceea ce il distileaza pana la lejeritate atunci cand isi face aparitia dupa Kiefer. Mi-a trebuit un respiro: ca atunci cand te afli intr-un magazin de parfumuri si, dupa mai multe esente tari, trebuie sa mirosi o boaba de cafea ca sa te neutralizezi si sa mai poti respira altceva.

Dar nu e motiv de nelinistire: cei care ati vazut Kiefer cel mai probabil nu ati fost pusi fata in fata cu Klee iar cei care nu ati avut inca ocazia sa il vizitati pana acum, trebuie, din ratiuni organizatorice, sa va mutumiti de acum incolo doar cu Klee. Drept consolare, va spun, veti avea avantajul de a-l priza mai deschis si mai emotionant decat mine...

Si va mai spun doar atat: la plecare am iesit din Libraria Pompidou cu cartea Hannei Arendt - Le système totalitaire care cantarea tare greu in universul altfel imponderabil al intrebarilor.

Fug nu fara sa va las in compania lui Rimbaud - ultimele versuri din Le dormeur du Val

"Les parfums ne font pas frissonner sa narine;
Il dort dans le soleil, la main sur sa poitrine
tranquille. Il a deux trous rouges au côté droit". 

sâmbătă, 2 aprilie 2016

Working mum

In ultimul numar al revistei Vogue, editia franceza, suplimentul este dedicat copiilor in timp ce fascicolul principal urmareste 'firul rosu al familiei'. O abordare care imi place mai mult decat "chirurgia estetica", "detoxul de primavara" si alte cateva variante frivole intalnite de a lungul timpului. 

Daca am continuat abonamentul la Vogue si in anii in care revista se cauta (si da, dupa plecarea lui Roitfeld, am avut de mai multe ori senzatia asta) este pentru ca produsul finit pe care il asteptam este acela al unei reviste care nu se adreseaza fetelor de 20 de ani ce viseaza sani mari si un sot cu bani ci unei variante mai finisate a eternului feminin, care se joaca cu aparentele dar isi cultiva mintea si sufletul cu mai multa asiduitate decat fizicul. Asa ca am privit cu mult dispret copertile cu Kardashian si Jenner, pozele de pe Instagram ale Carlei Sozzani cu familia West si in general orice tentativa de a corespunde gustului pop-art-ului contemporan. Stiu ca oricine poate avea griji financiare dar tocmai de aceea echipele de creatie ale acestor publicatii sunt atat de bine platite: ca sa vina cu ceva diferit de abordarea Daily Mirror si Cancan.

Reportajul vedeta al suplimentului pentru copii este "Working mum" despre o zi din viata Cordeliei de Castellane, directoare artistica la Baby Dior si mama a patru copii cu varste intre 4 si 15 ani. Presa creeaza modele si, banuiesc, fetitele citesc revistele mamelor lor. Imi veti spune poate ca director artistic la Baby Dior nu e chiar acelasi lucru cu avocat, arhitect, medic, judecator, fizician si probabil ca voi fi de acord. Dar, intr-un mediu competitiv precum moda pariziana, e deja mult mai mult decat protagonist de reality show.