miercuri, 17 iunie 2015

Corpul uman este doar un mecanism sofisticat...

... si ca orice mecanism are nevoie de ingrijiri, verificari si reparatii.

Nu cred ca afirmatia socheaza pe cineva fie vorba de creationisti, evolutionisti sau chiar de cei care au reusit sa impace ambele teorii.

Se pare insa ca ea nu poate fi acceptata sau prelucrata ca atare de oricine pentru ca, uneori, ar putea deservi interese perfide. Astazi am zarit in presa doua situatii care m-au socat.

Prima dintre ele, descrisa aici, n-a facut decat sa reinnoiasca amintiri ultragiante despre cat de arierata este educatia copiilor la noi in tara. Sa pun un pic lucrurile in context: in anii 90, cand eram eu in scoala generala, cam o data la doua-trei saptamani veneau in scoala voluntari de la diferite organizatii printre care pot cita cu usurinta ARAS (Asociatia Romana Anti-SIDA) care ne vorbeau la orele de dirigentie despre educatia sexuala si ne imparteau flyere despre infectii, protectia impotriva bolilor cu transmitere sexuala, preventia sarcinilor, masurile de igiena sexuala etc. Asta se intampla acum aproximativ 20 de ani!!! Acum vreo 2 ani, dupa ce am testat cunostintele unei fetite de 13 ani din familie, m-am oferit sa ma duc la ora de dirigentie a claselor din scoala respectiva si sa fac, ca voluntar, acelasi lucru. Sunt medic si mi se pare o calificare legitima pentru asa ceva. Copiii claselor respective erau in mare parte in cuplu si mai multi dintre ei fusesera apostrofati de catre diriginta sa inceteze cu french kissingul in pauze. In acelasi timp, minimul de informatie despre SIDA, hepatita B, sifilis etc lipsea cu desavarsire.

Cand fetita i-a propus dirigintei, aceasta s-a aratat socata, a bolborosit ceva de genul ca nu au nevoie de asa ceva dar ca, daca tin neaparat, sa programez o intalnire cu directoarea ca sa evaluam necesitatea unei astfel de ore si calitatea in care vin sa le vorbesc  copiilor. Daca pot sa inteleg filtrul 'calitatii', am avut o problema cu ideea 'non-necesitatii' deci nu mi-am continuat demersul. El a ramas limitat la microcosmosul familial. 

"Evolutia" aceasta a viziunii in 20 de ani este confirmata pe scara larga de articolul de mai sus iar rezultatele ei se vad in cifre: sarcini infantile, boli cu transmisie sexuala, lipsa igienei. Toate astea cu sprijinul unor ONG-uri obscure a caror viziune tine de luminozitatea Evului Mediu (in engleza Dark Ages).

N-as vrea nicio clipa sa se inteleaga gresit. Cred in puterea spiritualitatii. Credinta poate fi utila sufletului in aceeasi masura in care stiinta este utila mintii. Tocmai de aceea cred ca amandoua trebuie hranite. Si nu oricum: fara excese si intotdeauna cu argumente solide.

Ca si cum asta nu era de ajuns, gasesc pe Facebook o inregistrare de la TVR Cluj (postul national, platit din bani publici!!!) cu o individa care era invitata sa impartaseasca din ingeniozitatea "noii medicine germane". Doamna respectiva explica faptul ca leucemia este o stare de vindecare!!!, se folosea de termeni savanti pe care deduc ca nu ii intelegea (osteoclastele se formeaza din leucocite!!! cred ca un manual de clasa a XIa ar fi de ajuns pt a corecta informatia) si apoi contesta virtutile medicinei de preventie spunand ca "ni se baga in cap ca ne vom imbolnavi".

Stimata doamna, nu stiu daca ati aflat, dar omul ramane in continuare o specie muritoare. Acest eveniment intervine mai devreme sau mai tarziu intr-o viata iar gratie medicinei preventive el s-a produs in medie tot mai tarziu in ultimele decenii (adica a crescut speranta de viata). Da, omul este o masinarie (poate perfectionata, creata de Dumnezeu etc) muritoare pe care o omoara in cea mai mare parte boala - adica o situatie care face ca celulele sa isi inceteze functionarea mai repede decat era prevazut. Stim ca asta ni se va intampla tuturor si este un element de minima inteligenta sa ne ingrijim corpul mai bine decat ne ingrijim masina: de exemplu, sa ne spalam pe maini si pe dinti, sa controlam zonele vulnerabile iar vulnerabilitatile se schimba in functie de varsta. Este acelasi lucru cu schimbatul placutelor de frana la un numar de km doar ca aplicam asta in mod avansat unui mecanism avansat.

Insusi termenul de preventie are ca sinonime in dex: PREVÉNȚIE s. v. evitare, împiedicare, îndepărtare, înlăturare, ocolire, preîntâmpinare.  Nu este gandire negativa. Pur si simplu, impiedicam, evitam, ocolim, preintampinam o defectiune care este inerenta unui mecanism biologic prin definitie muritor. 

Cred ca nu este necesar sa scriu mai mult pentru a demonstra ca e nevoie de educatie pentru sanatate in scoli si ea include in mod obligatoriu educatie alimentara, sexuala (pentru ca asta este o functie de baza a organismului uman oricat s-ar sfii sa o marturiseasca unele ONG-uri) si preventiva impotriva bolii.

marți, 16 iunie 2015

My traditional birthday post

Ieri am primit o groaza de mesaje frumoase.  Cateva dintre ele mi-au vorbit despre scris.

Inca nu stiu sa fac totul programatic. Si desi cred ca nu exista zi sa nu ma fi gandit la scris, cuvantul a rasarit mai greu in ultimul an. A iesit la iveala uneori torential, alteori discret si cautat dar, de cele mai multe ori, s-a ascuns dupa pretexte. De oboseala, de stiinta, de chirurgie, de viata.

Stiu insa sigur ca el este acolo si, uneori, pretextul ultim este ca imi repet ceea ce am citit la Marius Chivu in urma cu multi ani: nu este bine ca un scriitor sa aiba blog pentru ca il detensioneaza. E un pretext bun dar nu stiu daca este mereu adevarat pentru ca blogul inseamna si exercitiu, inseamna si bucati de memorie consemnate, inseamna si a darui cateva din ideile tale, pe care poti oricand sa le refolosesti daca asa consideri de cuviinta.

In ultimele luni s-au stocat pe o lista a lucrurilor despre care la un moment dat trebuie sa scriu expozitii, piese de teatru, calatorii, idei, impresii, amintiri, dezbateri publice, materiale stiintifice legate de sanatatea publica, propuneri, concursuri, interviuri etc. S-au stocat ... dar, cu exceptia interviurilor care sunt inregistrate, orice forma de memorie are o durata de viata misterioasa dar limitata. A ramas acolo si ideea de a incerca sa scriu in mai multe feluri si, mai ales, in mai multe limbi: in engleza, in franceza, in spaniola, un fel de 'facut cu ochiul' prietenilor internationali care pandesc uneori astfel de manifestari :)

Le multumesc celor care mi-au vorbit despre scris, care mi-au amintit ca ritmul meu interior are mult de a face cu cuvantul, chiar si atunci cand caut alte forme de expresie. La multi ani si voua si, asa cum spuneam acum 3 ani, let's stay true to ourselves.

joi, 11 iunie 2015

Jamie's Italian

De obicei fac cronicile la restaurante pe Trip Advisor ca sa profite si alti turisti de experientele mele, cum profit si eu de recomandarile lor. Dar Jamie Oliver era la un moment dat chestiune de interes national :))) asa ca ma gandesc ca poate sunteti la fel de curiosi ca si mine cum se petrec lucrurile la un Jamie's Italian.

In primul rand, trebuie sa aflati ca in momentul acesta are o adevarata retea de restaurante la nivel national in UK asa ca probabil s-a pierdut mult din ideea de personalizare si artizanat pe care o transmitea in cartile si video-urile cu retete. In al doilea rand, cand am ajuns la Jamie's Italian in Liverpool ma gandeam ca e singura scapare de la fish'n'chips si nenumarate dughene care duhnesc de la distanta a prajeala si ulei incins, de la hiper-dulce si hiper-sarat, de la arome si sosuri artificiale si inflatie de ingrediente.

Imi imaginam deja rosii proaspete si fenicul luat de la piata in dimineata respectiva. Evident am vrut sa incerc pastele si am ales Porcini Fetuccine si un cocktail nealcoolic The refresher. Pretul era in media restaurantelor din oras. 

Spatiul, destul de mare, era plin dar, din cate stiu, nu se pot face rezervari asa ca se asteapta la bar pana se elibereaza o masa. Ceea ce s-a intamplat destul de rapid... Si a sosit mancarea cu aceeasi inflatie de ingrediente ce mi se pare caracteristica pentru restaurantele medii din Marea Britanie (stiu ca in cele bune nu e aceeasi poveste). Peste fetuccine, in afara de sos si porcini in bucati mici (uscate si rehidratate?) niste pesmet amestecat cu nuca rasa... Nu m-a facut sa visez masa asta, am ratat si factorul alimentatie sanatoasa care mi-l facuse drag pe Jamie Oliver (implicarea sa in corectarea alimentatiei din scolile din SUA) si am ajuns la concluzia ca titlul unei cronici citite ulterior pe Trip Advisor este foarte corect: Numele lui Jamie Oliver in titlul unui lant de nivel mediu.

Asa ca daca ati ratat prin vreo calatorie experienta Jamie, nu trebuie sa va para rau. Orice bodega autentica italiana este mult deasupra. Altfel puteti, ca si mine, sa testati cu simturile voastre un brand a carui expansiune ii depaseste calitatile. Enjoy!:)



duminică, 10 mai 2015

The keys of a passion, LV si Frank O'Gehry

Daca pot sa imi aleg un arhitect, dintre cei pe care i-am vizitat in mai multe randuri, cred ca ar fi Frank O'Gehry. Cladirile lui - eu am vazut Walt Disney Concert Hall in LA si Museo Guggenheim la Bilbao - au si forta, si caldura... In plus, are obsesia unui leit-motiv pe care il pastrez si eu in rezerva: pestii. La mijloc este o poveste ciudata despre copilarie, bunica lui si modul cum spala pestii in cada pentru ca apoi sa ii curete si sa ii vanda (e ceea ce mi-a ramas in memorie asa ca povestea ar trebui verificata)... In orice caz, cunoasteti probabil cu totii sculptura lui giganta in forma de peste din Portul Olimpic de la Barcelona.

Evident ca atunci cand Fundatia Louis Vuitton si-a lansat sediul semnat Frank O'Gehry in Bois de Boulogne la Paris, cladirea si colectia au devenit o prioritate. Intamplarea face ca aveam programata o vizita la Paris nu prea indepartata, cu ocazia unui curs,vizita despre care voi mai avea poate ocazia sa va vorbesc.

Mi-am cumparat cuminte biletul online si am ajuns la Jardin d'Acclimatisation, partea dinspre Sablons a Bois de Boulogne, pe care am descoperit-o tot cu aceasta ocazie. Cladirea are forma unui vapor si, in stilul propriu lui Gehry, este inconjurata de apa. Numai ca inspre prora apa curge pe niste scari, formand valuri si mai ales generand zgomot de valuri. Si mi se pare ca este stilul lui Gehry sa integreze metal cu sticla si lemn dar si toate simturile deopotriva in cladirile lui.

In interior, restaurantul care da spre apa se numeste Chez Frank si are ca piesa centrala o sculptura suspendata formata dintr-o multime de pesti, creata de (ati ghicit!) Frank O Gehry. Puterea financiara a celor care au comandat cladirea  si care detin colectia (familia Arnault) se vede in cele mai mici detalii. Ma uit adesea la finisari ca sa inteleg importanta care i s-a dat cladirii. Aici piesele de mobilier prezinta adesea finisaje impecabile iar pielea culoarea 'taupe' a scaunelor si banchetelor din restaurant inspira calitate.

Desigur, la polul celalalt se afla controversele privind situarea in spatiul public a unei cladiri private care va deveni, ce-i drept, proprietate publica in 2062. Desi politicile financiare ale familiei Arnault nu imi sunt prea simpatice, mi se pare ca astazi este aproape imposibil sa mai construiesti la o asa anvergura fara sprijin privat. Dar recunosc ca dezbaterea ramane deschisa...

In onoarea deschiderii Fundatiei, una dintre expozitiile gazduite este Les clés d'une passion - The keys of a passion, o expozitie structurata in jurul pieselor cheie ale artei moderne si contemporane. Printre ele Strigatul lui Munch (nu chiar varianta cea mai cunoscuta, ci cea de-a doua varianta in ulei, detinuta tot de muzeul din Oslo), Dansul lui Matisse (de la Ermitage), Presentimentul Complex al lui Malevich, mai multe Marie-Thérèse ale lui Picasso si o mostra din ceea ce urma sa fie Coloana infinitului a lui Brancusi.

Complex presentment - Kasimir Malevich
Nu sunt multe lucrari insa ceea ce este absolut exceptional este intentia de a explica fiecare dintre ele cu detalii si semnificatie pentru arta contemporana. Am fost impresionata de Presentimentul complex al lui Malevich mai ales ca am vazut expozitia in ziua Genocidul Armean cand tocmai citisem un articol despre celelalte genociduri europene, printre care Holodomor. Malevich era ucrainean iar Holodomor este genocidul ucrainienilor de catre rusi prin infometare. Inca o poveste istorica destul de controversata pentru ca nu este unanima acceptarea acestui eveniment ca genocid. Dupa ce au anexat Ucraina, Rusia a avut initial o politica de sustinere a spiritului ucrainean care ulterior a virat inspre innabusirea lui, de teama intelectualilor ucrainieni. La inceputul anilor '30, s-au luat o multime de masuri de nationalizare a pamanturilor cu subminarea agriculturii, de inchidere a intelectualilor (printre care si Malevich) pana rezultatele au fost intr-atat de dezastruoase incat mai multe milioane de oameni au murit prin infometare. In Presentimentul Complex, Malevich il reprezinta pe omul ucrainean (cu camasa galbena) privind in zare unde se contureaza o casa rosie fara ferestre, o metafora a Uniunii Sovietice.

In afara expozitiei Cheile unei pasiuni, se gasesc si cateva sali dedicate colectiei permanente a muzeului. Printre preferatele mele se numara sala Alberto Giacometti despre care am spus ca a fost reintalnirea cu un vechi prieten dar si exponatele de Annete Messager.

Daca sunteti sau treceti prin Paris, va invit sa profitati de expozitie pentru ca nu stiu de cate ori veti intalni atatea capodopere itinerante sub un singur acoperis, explicate atat de clar intr-o expozitie cu forta si viziune. Si toate acestea nu oricum, ci intr-o cladire Frank O'Gehry. Monogramele le puteti lasa acasa pentru plimbarile mai snoabe de pe Champs Elysées :)

duminică, 8 martie 2015

De ce nu putem rade (inca) de textele anti-feministe

Un text de-al lui CTP despre femei a reaparut astazi pe internet, iritandu-mi prietenele de pe facebook cu cariere si activitati intelectuale si iritandu-ma intr-atat incat am scris ca "debiteaza ineptii autosuficiente" in conditiile in care, de cele mai multe ori, evit calificativele :).

Odata ce l-am postat m-am gandit ca nu suntem deocamdata capabile sa luam in derizoriu, sa privim cu detasare si cu superioritate aceste biete incercari de a mai mentine in actualitate atitudinea ignoranta dar comoda de-acum cateva sute de ani. E ceva atat de plauzibil si valid precum, spre exemplu, dieta paleo si cu toate astea ne irita instantaneu. De ce?

In primul rand, cred ca e corect sa ne irite inca. Pentru ca vorbim despre libertati castigate recent. Dupa secole intregi de intunecare, nu poti face saltul spre ironie detasata in numai cateva decenii, oricat de comfortabila ar fi pozitia noastra de astazi. Sa va reamintesc numai faptul ca dreptul femeilor la vot dateaza din 1918 in Anglia, 1920 in SUA, in 1938 in Romania, in 1945 in Franta, tara lui Simone de Beauvoir!!! 

Sa va reamintesc si ca in tarile astea civilizate in care, teoretic, nu exista discriminare de gen (in multe tari din UE si in SUA, Canada etc exista Comisii dedicate sanselor egale care se ocupa cu garantarea acestui drept), persista diferentele de remuneratie si de acces la posturile de conducere intre barbati si femei?

Sa va reamintesc ca in celelalte tari, se poarta inca mariajele aranjate, femeile care nu au voie sa iasa din casa fara sa fie insotite de un protector - parinte, frate, sot -, femeile care nu au voie sa conduca, sa faca sport sau sa decida ce fac cu propriul lor corp, femeile care sunt mutilate genital pentru a nu fi supuse pacatului, practica realizata incognito si in tarile civilizate pentru ca altfel ele sunt excluse din propriile comunitati?

Nu avem inca suficiente argumente pentru detasare, e clar. 

Nu este vorba de propria persoana: nici prin cap nu imi trece sa ma privesc in oglinda altfel decat o persoana cu drepturi egale cu oricine din jurul meu, nu ma amuza nici un fel de prejudecata de gen,  nu consider nici ca "trebuie sa imi tin barbatul sub papuc", nici "sa-i fiu supusa" desi slujba ortodoxa, pe care de altfel ne-am dorit-o, ne-a repetat asta cu nonsalanta, nu ma intimideaza nici un imbecil aflat in pozitii de conducere care crede ca poate sa imi impuna ceva numai pt ca sunt femeie, dimpotriva, imi castig usor superioritatea in fata acestei specii. Problema nu sunt eu sau prietenele mele care au crescut sub auspiciile notiunii de parteneriat si au identificat potentiali parteneri cu aceleasi valori.

Problema este situatia la nivel social. Frecventa cu care in reuniunile oficiale esti inca trimisa la cratita si "suspectata" de planuri de maternitate, oricat ar fi asta de ilegal. Intr-un centru universitar din Franta, iarasi tara lui Simone de Beauvoir, rezidentele de ginecologie sunt inca intrebate in 2015 daca au planuri de maternitate in urmatorii doi ani inainte de a fi acceptate pe un post temporar de specialist tanar, numit "chef de clinique". Si niciuna dintre ele nu s-a gandit sa reclame de teama ca se va razbuna comunitatea si ca vor pierde sansa de formare intr-un centru bun. Da, asta ma ingrijoreaza! Este doar un exemplu "nevinovat" imi vor spune unii, dar din cauza lui si a altora din aceeasi categorie cred ca nu avem inca voie sa privim amuzat, detasat, ironic opiniile jignitoare.

Si ce faci cu femeile din statele mai putin dezvoltate? Intorci capul pentru ca este vorba de o altfel de societate si nu vrei sa te 'amesteci fara respect' intre regulile lor? Consideri ca doar pentru ca s-au nascut crezand ca placerea sexuala sau decizia asupra propriei vieti le sunt interzise, asta trebuie sa se perpetueze la nesfarsit? Nu contrazice asta drepturile fundamentale ale omului?

Este 8 martie 2015. Niciuna dintre noi nu poate fi femeia pe care ne dorim sa o intruchipam daca nu invatam sa impunem respectul celor din jur. Asta inseamna sa evoluam frumos, sa ne educam continuu, sa prioritizam cartile in defavoarea telenovelelor, sa avem convingeri - dar nu dincolo de argumente- pe care sa le exprimam atunci cand dezbaterea e in curs, sa luam loc la masa de discutii (cum spunea Sheryl Sandberg) si sa nu facem concesii de la drepturile si libertatile noastre, in nicio circumstanta. Oser, ça change tout! Simtul umorului va (re)veni cu timpul...


duminică, 1 martie 2015

Birdman

De la bun inceput, un avertisment: nu este filmul tipic de Oscar, nu e eroic, triumfal, didactic, inaltator (decat pe alocuri, in cel mai propriu sens posibil). Are insa cu totul alte calitati. Dar daca incep sa scriu calificative, nu voi face decat sa confirm reprosurile pe care Riggan Thompson, personajul principal, un fost super-erou de la Hollywood care, imbatranit si degradat, isi cauta revenirea in chip de actor de Broadway, le aduce Talithei Dickinson, critic de teatru la NY Times, femeia care decide viitorul pieselor jucate pe Broadway printr-o simpla cronica in prestigiosul jurnal. Mai mult decat un repros, monologul lui Riggan Thompson, fost Birdman, este o rugaminte, o modalitate de a-i capta atentia si bunavointa pentru ceea ce poate fi opera vietii lui.

Alejandro G. Inarritu, de la care poate ati mai vazut Babel, 21 grams, Biutiful, Amores perros, ne vorbeste asadar despre incercarea de a reveni a lui Thompson, actorul care l-a incarnat in mod repetat pe Birdman, un fel de Batman, Spiderman, etc, pana cand a ajuns sa se suprapuna in constiinta colectiva acestui supererou. In chip cu totul neintamplator, Birdman este interpretat de Michael Keaton, el insusi fost Batman. Birdman are o fiica, in mod evident indelung neglijata, proaspat iesita de la o clinica de dezintoxicare, interpretata excelent de Emma Stone, prezenta la teatrul de pe Broadway in calitate de asistenta a lui Thompson. El pune in scena ca scenarist, regizor si actor principal o piesa a lui Raymond Carver "What we talk about when we talk about love".

Filmul se dezvolta in jurul acestui nucleu, investigand multe din aspectele vietii de actor, creatiei, nevrozelor, egocentrismului si angoasei. Tesatura este atat de fina si atat de densa incat mi-ar trebui poate prea mult spatiu ca sa va descifrez tot ceea ce am vazut eu in povestea lui Thompson. La un moment dat fosta sotie a lui Birdman si mama lui Sam (Emma Stone) ii reproseaza acestuia: "Aceasta a fost intotdeauna problema ta: ai confundat afectiunea cu admiratia" in timp ce ne aflam in culisele piesei pe care o monteaza Birdman si care se numeste "Despre ce vorbim atunci cand vorbim despre dragoste". Este evident de aici ca atunci cand vorbim despre dragoste putem vorbi inclusiv despre un actor cazut in uitare, care crede ca dragostea inseamna admiratie si pe care incearca aproape cu orice pret sa o castige inapoi. Pretul este presiunea enorma care il tine treaz in zilele dinaintea premierei oficiale, este sanatatea sa mentala (un alter ego sub forma lui Birdman insusi ii vorbeste din timp in timp conferindu-i puteri supranormale si tendinte autodestructive), este singuratatea, izolarea, neglijarea celorlalti, singurii de la care ar putea eventual sa obtina ceea ce isi doreste. In afara de excelenta Stone, Keaton este inconjurat de Edward Norton si Naomi Watts, amandoi la inaltime, Norton chiar de doua ori, in chip de personaj secundar al piesei regizate de Birdman dar si in chip de actor excentric, intrucatva instabil si suficient de oportunist incat sa fure povestea de viata a altcuiva pentru a face prima pagina a jurnalelor.

Ma mai opresc un pic asupra imaginii. Emmanuel Lubezki, directorul de imagine, are un aport decisiv asupra reusitei filmului atat prin fluiditatea cadrelor ce par sa se continue in mod natural, fara taieturi, imitand un dans sau un zbor, cat si prin prim-planuri. In timpul monologului Emmei Stone, plin de reprosuri la adresa tatalui egocentrist si decazut, n-am putut sa nu admir modul in care o filmeaza pe Stone, de foarte aproape, deformandu-i chipul, cu ochii si mai mari, asemenea unei pasari de prada in privirea careia se citeste violenta cu care isi adulmeca victima dar si, mai ales spre final, marea tristete care se asterne odata cu tacerea. Cateva alte prim-planuri sunt de asemenea reusite insa acesta mi s-a parut ravasitor.

Simt cu adevarat nevoia sa vorbesc despre final dar, pentru ca nu vreau sa va stric placerea de a-l afla singuri, poate o vom face in comentarii sau intr-o alta postare. Vizionare placuta!


marți, 17 februarie 2015

Cum sa citim articolele medicale din presa

Pablo Picasso la 13 ani - Stiinta si caritate sau despre cum
medicina si caritatea, stiinta si natura conlucreaza reciproc la
vindecarea/ajutarea unui pacient
Zilele astea va tot bat la cap cu medicina, tratamente, comunicare, adevar, dovezi stiintifice si asa mai departe pentru ca stiu ca ceea ce se petrece in jurul nostru ne vizeaza si ne sensibilizeaza pe toti. Ma refer mai ales l-a dezbaterea care s-a iscat in jurul unei doamne ce face carti de prajituri si da sfaturi medicale naturiste in timpul liber. Nu vreau sa ii dau numele desi acest lucru mi-ar creste traficul pe blog inzecit.

Nu i-l dau pentru ca eu cred ca vorbim despre cineva efemer si care, in contextul popularitatii actuale, a inceput sa intrupeze 'fata raului', in sensul ca a devenit exemplul de pe buzele tuturor pentru un fel de secta pseudomedicala (secta= denumire data unui grup de persoane ce formeaza o comunitate religioasa sau ideologica ce s-a format in scopul corectarii unor abateri doctrinare atribuite structurii mama. De obicei denumirea nu este acceptata de membrii gruparii care considera ca ei sunt singurii care detin "adevarul" - dupa Wikipedia). Din punctul meu de vedere, nu ne aparam de asa ceva pentru ca pacientii ne pun intrebari, cum ar fi tentati sa creada membrii sectei, ci pentru ca ei vin cu opinii deja formate si este aproape imposibil sa schimbi parerea cuiva care stie ce sa creada inca dinainte ca tu sa deschizi gura.

Intrebarile sunt minunate. Stimati pacienti, daca v-ati ratacit pe aici si cititi textul acesta, sa stiti ca multi dintre noi vrem sa ne puneti intrebari. Ele ne permit sa aducem in discutie lucruri pe care altfel nu apucam sa le abordam, pe care uneori nu e recomandat sa le abordezi din prima, fara dorinta voastra de a vorbi despre ele, sau, pur si simplu, lucruri care ne scapa si noua din atentie dupa o zi de munca.

Tot pentru voi incerc sa descifrez cum trebuie citite articolele din presa despre cazurile miraculoase. Nu ma refer la editorialele de opinie ale unor persoane care se informeaza temeinic. De exemplu, Atul Gawande in SUA si Vlad Mixich la noi sunt doi dintre eseistii care nu numai ca au studii medicale dar merg cu informarea pana la ultimul detaliu pentru textele pe care le scriu. Asta nu inseamna ca un jurnalist de opinie care imi/va place este o persoana pe care trebuie sa o aprob/aprobati 100% din timp. Este suficient ca el sa deschida usi, sa ofere informatii/povesti si sa formuleze argumente pe baza carora cititorul poate sa isi formeze si singur o opinie (aceeasi sau diferita).

Mai des decat editoriale de calitate, presa livreaza povesti. Mersul incet si sigur al medicinei nu prea ofera senzational asa ca doua tipuri de povesti sunt cele care prind un spatiu in pagina 5 al presei (prea) comerciale unde le redacteaza poate vreun tanar angajat pe bani putini ca sa umple spatiul cu cuvinte pe o tema data. Cele doua tipuri sunt, evident, marile succese si marile esecuri.

Povestile de succes nu trec, de cele mai multe ori, clasa la o analiza atenta. Va voi da exemple din cancer pentru ca asta e domeniul la care ma pricep.

In primul rand, cuvantul VINDECAT este folosit abuziv in majoritatea articolelor. A doua zi dupa ce ai iesit din operatie de cancer esti vindecat sau nu? Daca s-a scos tumora, atunci persoana nu mai are leziunea dar boala este o boala sistemica asa ca numai la sfarsitul secventei complete de tratament putem afirma ca este in REMISIUNE COMPLETA adica nu prezinta la investigatii niciun semn al bolii. Clasic, termenul Vindecat se putea utiliza dupa 5 ani de remisiune completa. Spre exemplu, in articolul despre aceasta bautura care a aparut ca publicitate pe mai multe site-uri, scrie ca X s-a vindecat de cancer in numai 3 luni. Asta este tehnic imposibil intrucat nu poti sa afirmi asa ceva decat dupa ce 5 ani persoana nu mai prezinta niciun semn.

Sa va dau alt exemplu. Pentru o persoana care are un cancer localizat oriunde vreti (tub digestiv, pancreas, san, gineco etc) care da metastaze hepatice (localizari in ficat) multe, de talie mica, diseminate peste tot, se propune adeseori o chimioterapie. Aceasta poate fi intr-atat de eficienta incat sa stearga complet metastazele din ficat la CT la o luna de la finalul ei. Asta nu se cheama ca pacientul s-a vindecat ci ca are "missing metastases" adica metastaze disparute despre care se stie ca, in cea mai mare parte dintre cazuri, revin in relativ scurt timp. Deci nu e vindecare, e o forma de remisiune partiala. 

Este poate una dintre explicatiile pentru cazul vehiculat in presa ca senzational in acest inceput de an. Atat chimioterapia cat si radioterapia ating efectele maxime la 6-8 saptamani de la terminarea curei. Durata inca se mai discuta. Este posibil ca pacienta in cauza sa prezinte doar efectele tardive ale chimioradioterapiei care nu au fost sesizate in evaluarea initiala. In absenta unei biopsii (a unei mici recoltari de tesut din tumora pentru a pune diagnosticul precis), e posibil si ca ea sa fi avut altceva. In presa comerciala nu e niciodata dosarul complet de aceea informatiile pe care le gasiti sunt trunchiate si nu intotdeauna demne de incredere.

In plus, un medicament nu are acelasi efect asupra noastra a tuturor pentru fiecare dintre noi are o zestre genetica unica. Ea ne face sa fim predispusi la unele boli, sensibili sau nu la anumite medicamente etc. Unele din rafinamentele astea se cunosc astazi. Terapiile tintite asta sunt: niste medicamente administrate in functie de ce gene kras, Nras, braf, brca etc avem: mutate sau normale. Unele dintre ele au rezultate promitatoare.

Orice poveste de succes miraculos, fie ca este in afaceri, in stiinta sau in sanatate, trebuie pusa la indoiala si analizata in toate detaliile inainte de a fi acceptata ca adevarata. Este o observatie care ne poate salva pe toti de la capcana intinsa cu prea multa usurinta de cei care vor sa promoveze un produs sau pe propria persoana.