vineri, 28 august 2015

Listele de calatorii

The road to yourself starts at the other side of the world. Am citit asta pe undeva si mi s-a parut ca se potriveste asa ca incerc sa calatoresc mereu chiar daca, de  multe ori, doar cu imaginatia. 

Atunci cand imaginatia oboseste, cand nu isi mai inventeaza singura tentatii, imi sunt stimulent lucrurile cele mai anodine la care va puteti astepta: listele si topurile de calatorii. Sigur ca de multe ori rateaza locurile insolite sau ca izvorasc din publicitate (cele mai frumoase hoteluri... etc) dar in acelasi timp au meritul ca te fac sa hoinaresti in colturile cele mai neasteptate.

Printre altele, site-ul Condé Nast Traveler imi furnizeaza motive bune de calatorie. Poate nu atat pentru informatia in sine, cat pentru faptul ca de multe ori evoca cele mai neasteptate destinatii si, in ciuda aparentelor, nu sunt exclusiv destinatii de lux. Spre exemplu, tentantul dar extrem de costisitorul Giraffe Manor apare pe lista alaturi de insolitele dar ... tangibilele bule Atrap'Rêves. 

Pentru Franta, am primit o carte care propune 100 de topuri 10 cu cele mai spectaculoase destinatii din fiecare categorie: de la village de charme, promenade nocturne, muzee contemporane la... parcuri de atractii, restaurante sau cascade :). La final se gaseste un index geografic pe care il consult cu grija de cate ori ma indrept spre un loc nou, chiar sau mai ales atunci cand calatoria este profesionala si stiu ca nu voi avea foarte mult timp. Am ajuns sa bifez cam 300 dintre cele 1000 propuse dar am mare noroc sa fiu foarte aproape de o mare parte dintre ele - cele situate in Languedoc Roussillon si chiar PACA. M-am intrebat de mai multe ori daca exista ceva similar pentru Romania din care mi-au ramas nedescoperite zone intregi...

Pe TripAdvisor am o harta de calatorii pe care bifez cu grija tarile si orasele prin care ma plimb. Poate ca statisticile de acum nu sunt foarte importante dar, imi spun, reprezinta o buna forma de prezervare a memoriei pe termen lung. Ma uit uneori la harta si ma gandesc ca am zone din lume complet neacoperite... Pe de alta parta, pentru ca tot vorbeam despre Romania, sunt zone intregi pe harta pe care nu poti adauga pin-ul de calatorie. Si unele chiar surprinzatoare: litoralul, spre exemplu. 

Evenimentele culturale europene pot fi mereu o tentatie pentru o escapada de un weekend. Problema este ca uneori par realizabile si ca multe calatorii mici pot impiedica realizarea unei calatorii mari. Am constatat impreuna cu H. ca amintirile cele mai vii ne-au ramas din calatoriile cele mai indepartate si, cum spun francezii, depaysantes la care am participat.

Emisiunile de calatorii reprezinta un alt stimulent dar la care am acces rar. Nu iubesc televizorul asa ca nu il tinem conectat iar pe internet dinamica navigarii imi lasa rareori ragazul sa privesc un reportaj de la un capat la altul. Cred totusi ca voi incerca ceva mai des...

Cei mai multi dintre noi, daca au norocul sau dorinta sa calatoreasca, vad lumea nesistematic, in functie de destinatiile profesionale (aici ma recunosc) sau de un impuls de moment. Foarte putini sunt cei care isi organizeaza ani sabatici sau isi fac un plan. Asa cum am mai scris in alta parte, batalia dintre a reveni in locurile care mi-au placut si a umbla pe carari noi este uneori destul de serioasa. Toate aceste mici strategii, aparent fara importanta, contribuie la o mai buna organizare a calatoriilor - mentale sau reale. Voi ce folositi?



joi, 27 august 2015

Cateva curiozitati corsicane

Citind despre Corsica in ultima vreme am descoperit cateva curiozitati care s-ar putea sa va placa. Un fel de western de vacanta :))

1. Capul de maur de pe drapelul corsican

Drapelul dateaza din vremea lui Pascal Paoli, 1755, si reprezinta un maur purtand o bandana alba. Se pare ca originea lui se regaseste in vremea dominatiei aragoneze, din secolul XIII, in timpul lui Petru de Aragon. Conform unei legende, un domn maur ar fi rapit o tanara virgina corsicana. Logodnicul acesteia a pornit sa se razbune si a reusit sa il omoare pe maur plasandu-i capul pe varful unei lancii. Se pare ca initial bandana se afla pe ochii maurului insa Paoli ar fi cerut ca ea sa fie plasata pe capul acestuia si ansamblul sa reprezinte eliberarea poporului corsican.


2. Vendetta corsicana

Reprezinta o forma de justitie, in afara celei organizate de Stat, prin care o familie razbuna o ofensa primita de la o alta familie printr-o serie de acte care se inlantuie in timp. Ea apare in cateva opere literare printre care Colomba lui Prosper Mérimée sau Vendetta lui Maupassant. Cateodata aceasta forma de razbunare isi avea sursele si in sentimentul de a fi neindreptatit de catre Statul insusi.

3. Corsar - corsican?

Mi-am pus intrebarea daca exista vreo legatura etimologica intre cuvintele corsar si corsican. Ei bine, se pare ca niciuna. Corsarul nu era un pirat obisnuit ci un conducator de nava care era autorizat sa atace si sa jefuiasca navele inamice. Etimologia vine de la 'corso' - cursa sau curs, itinerariul prestabilit al navei.

4. Primul drept de vot pentru femei

In 1755, tot Pascal Paoli este cel care adopta prima constitutie corsicana in care afirma suveranitatea poporului si recunoste dreptul la vot al tuturor persoanelor peste 25 de ani printre care femeile care puteau alege delegatii locali pentru Dieta (un fel de parlament).






miercuri, 26 august 2015

Luxul scrisului si memoria

N-ar trebui sa fie… Ziua ar trebui prevazuta in dotarile standard cu un pic de timp tihnit, suficient cat sa poti schita pe hartie sau pe laptop si altceva in afara de liste cu lucrurile care ti-au mai ramas de facut. Printre atatea exercitii zilnice de exprimare spartana, pierzi exercitiul frazelor si al compozitiei.

Vacanta este si ea un vartej in care doar acumulezi materie prima si documentare (putem numi documentare cititul in sine?).

Imi place sa citesc in vacanta pentru ca pot sa o fac in ritmul meu, uneori compulsiv, alteori lenes. Strecor tot felul de texte de opinie printre paginile de literatura dar nu prea reusesc sa strecor timp pentru scris. Probabil lipsa exercitiului isi spune cuvantul... De fapt inertia e tot mai mare. Ai senzatia ca iti trebuie secole sa construiesti un text :)

Si in final se acumuleaza zilele, lunile fara sa lasi nicio urma...

De multe ori blogul imi serveste cu adevarat ca un jurnal cultural sau oficial al evenimentelor unui an. Imi place sa imi notez toponimii, titluri, detalii, personaje, lucruri pe care stii ca risti sa le treci cu vederea in timp. De ce nu numele unui tablou dintr-o expozitie? Unul care a interesat dar nu suficient cat sa devina o capodopera... 

Si-apoi scriind toate acestea, am redeschis Persistenta memoriei a lui Salvador Dali. Stiu ca il cunoasteti, ca e un loc comun, supravizitat dar imaginati-va ca il redescoperiti asa cum redescoperim cateodata un cuvant pronuntandu-l la infinit pana isi pierde familiaritatea si devine straniu. Atat de straniu incat te intrebi "oare cunosteam cu adevarat cuvantul acesta?"

Poate ca ceasurile si-au oprit limbile la momente semnificative petrecute in jur de ora 6 sau in jur de ora 8 dar ele curg, si-au pierdut forma originala, pana distorsionarea e totala si disparitia sigura. Intre stancile bine conturate (o vedere dintr-o casa? o viziune dintr-o vacanta? o stanca din Cadaques-ul natal pentru ca amintirile din copilarie dispar ultimele?) si coltul obscur din dreapta jos drumul nu e foarte lung... Insectele s-au asternut peste tot in neglijenta, moarte, descompunere.

Suntem efemeri, asta e sigur. Si singura forma de a ne conserva memoria este scrisul... chiar daca asta inseamna dez-intimizare.





luni, 6 iulie 2015

Estetica ariditatii

Sa tot fie cateva saptamani bune de cand vorbim despre Estetica (si practica!!!) austeritatii la vecinii nostri greci. Ca sa ne mai limpezim gandurile si sa mai potolim sangele infierbantat, va propun un exercitiu diferit: Estetica ariditatii.

Este vorba despre o carte eseu scrisa de Richard Millet. Pentru ca nu stiu catora dintre voi numele lui Millet le este cunoscut, imi iau libertatea sa mentionez ca este vorba despre scriitorul si eseistul francez (franco-libanez pentru precizie) care a publicat Elogiu literar lui Andrej Breivik. In pofida titlului care va poate induce in eroare, Elogiul reprezinta mai degraba o analiza critica a cauzelor ideologiei si actiunilor lui Breivik, autorul masacrului din Norvegia, denuntand o identitate Europeana slabita, decaderea culturala, imigratia in masa si multiculturalismul. O asemenea pozitie nu i-a adus bineinteles simpatia intelectualilor de stanga printre care (de data aceasta, mai cunoscutul) JM Clezio ceea ce a condus la marginalizarea lui Millet in multe dintre instantele culturale franceze.

In Estetica ariditatii, autorul face o pledoarie pentru ariditate vazuta ca un fel de minimalism al trupului si limbajului. Individul superior traieste mult in tacere pentru a putea sa reflecteze si intr-un fel de economie e mijloacelor, refuzand compania si ritmul unei lumi decadente, mizere, decazute mai ales din punct de vedere spiritual. Un astfel de denunt se suprapune, intr-o forma detasata, ascetica, mesajului din Elogiu literar lui Andrej Breivik. Raul umanitatii isi are originea in ... drepturile omului care au permis accesul decadentului in sfera elitelor.  Servita astfel, fraza poate fi combatuta pana la ridicol insa ideea este tot o reinterpretare a unei pozitii de dreapta ce nu favorizeaza democratizarea elitelor. 

Tot ceea ce este trupesc conduce spre vulgaritate si decadere. Dansul este una dintre modalitatile prin care un teritoriu intim odata expus devine obscen. Pentru Millet, el nu este o forma de expresie ci exhibitionism. O astfel de teza mi se pare reductionista atunci cand nu este vorba despre expunerea propriului trup ci despre sublimarea artistica a trupului pana cand acesta devine intruchiparea unei idei precum in balet. Intr-un plan secund, cred ca atat dansul cat si sportul reprezinta aseptizari, eliberari ale trupului iar necesitatea de a stigmatiza indirect sexualitatea atunci cand ea nu vine sa inunde spatiul public imi scapa ceea ce nu este pe placul lui Millet (Je reprouve la pornographie et le culte hygiéniste du corps).

Autorul isi acorda totusi un disclaimer, o rezerva inca de la inceputul cartii:
Là où je vais, je serai nu. Sans doute le cheminement exige-t-il d’ores et déjà cette nudité. Il est même probable que ce dépouillement n’est rien d’autre que le signe de mon ignorance et que, par les connaissances parcellaires et les préjugés qui me tiennent lieu de savoir, je participe de la grande misère contemporaine – laquelle est avant tout spirituelle. A l’écart de tout lieu commun, l’aridité est ce dont je ne suis pas encore digne. Le reconnaître revient néanmoins à trouver le sens de la marche.

Cei alesi raman suspendati in asceza si refuz, isi valorifica tacerile si dezavueaza divertismentul. Aceasta teza este in mult mai mare masura pe intelesul meu intrucat divertismentul este vazut ca o deviere a atentiei, intelegerii, moralei prin metode facile iar omul superior nu are nevoie de astfel de deviatii intrucat spiritualitatea si eruditia reprezinta deja pentru el locus amoenus.

Tot dupa Millet, cei putini alesi, partizani ai ariditatii, ar trebui sa isi uneasca refuzurile, idee marcata printr-o trecere progresiva de la eu la noi in a doua parte a eseului dar si prin exprimarea franca a acestui indemn.

Recunosc ca mi-au trebuit doua lecturi ale cartii pentru ca exprimarea lui Millet nu este deloc arida, dimpotriva: ea sufera de emfaza, de redundanta, de pretiozitate, pe alocuri. Enumeratia este principalul element de constructie a frazelor insa de aici decurge si o muzicalitate de tip clasic, aproape manierist, a frazarii, nu numai senzatia unei formulari narcisice.

Probabil ca mi-ati simtit ambivalenta fata de cartea lui Millet: sensibilitatea la ideea de elitism si rezerva critica fata de tot ceea ce face refuzul structurii noastre trupesti. A fost insa un bun exercitiu intelectual si reprezinta inca un sistem de referinta pentru analiza multora dintre situatiile contemporane din agora.

duminică, 5 iulie 2015

De vara

Franta este sub canicula. In majoritatea zilelor nu o simt pentru ca in blocul operator aerul conditionat este mereu reglat la (sub) 20 de grade. Si totusi cand ies din "microclimat" sau in weekenduri, in loc sa ma incordez sub densitatea caldurii, imi aduc mereu aminte de ce imi place vara.

E simplu:

- cantecul Cicadelor, greierii aceia asurzitori din copacii mediteranieni;
- senzatia de libertate;
- noptile calde cu luna plina cand redescoperi a mia oara frumusetea lumii intr-o narcoza de iasomie, tei si glicine;
- migdalele proaspete, smochinele tocmai culese din copac,zmeura, murele, ciresele, piersicile, caisele;
- apa rece-rece :);
- senzatia valurilor care iti mangaie picioarele si apoi inotul;
- ideea ca, de fapt, lumea este o imensa oportunitate care nu asteapta decat sa fie descoperita;
- plesnitura cojii de pepene rosu sub presiunea cutitului;
- cititul, cititul, cititul;
- muzica in amfiteatre mari si vechi, in aer liber;
- hoinaritul;
- bluzele de marinar;
- pietele in aer liber din satele de charme provençale;
- mersul pe bicicleta la apus si apusurile tarzii;
- cerul fara niciun nor;
- (si iarasi) cafeaua de dimineata - singura care imi mai place pentru ca ziua mi se pare prea cald pt cafea;
- scrisul pe blog de pe terasa casei mele.....
- si tot ce o sa mai vina.

sâmbătă, 4 iulie 2015

Torobaka, Fortareata alba si dialogul intre culturi

Lumea mi se pare framantata in acest an: de la conflictul dintre Rusia si Ucraina, ceva mai estompat acum, la vasele sparte dintre Grecia si Europa, la visele de formare a Califatului Arab ale Statului Islamic, la atentatele Boko Haram in Africa... La stiri, totul pare agitat si oamenii par prea putin dispusi sa se mai inteleaga unii cu altii.

Raspunsul acestor situatii este adeseori in cultura. Acolo limbajul se schimba si intelegerea trece dincolo de imediat, de concret. Am fost suficient de norocoasa sa pot contrabalansa recent formularile agresive ale stirilor cu doua intalniri fericite. 

Dupa ce a stat ani de zile pe un raft, asteptandu-si cuminte randul si vazand cum vecinele sosite mai recent erau mereu preferate, cartii Fortareata alba a lui Orhan Pamuk i-a venit randul. Si desi alegerea a fost instinctiva, s-a intamplat ca ea sa aiba loc doar cu cateva zile inaintea spectacolului Akram Khan-Israel Galvan "Torobaka" la care cumparasem de mult timp bilete.

In Fortareata alba, un venetian din secolul XVII, pasionat de carti, este capturat de un vas otoman care il duce tocmai la Istanbul. Aflandu-i priceperea, Pasa il incredinteaza ca rob unui turc, Hogea, a carui infatisare era identica robului. Hogea are ambitii mari in astronomie, o intuitie corecta a sistemului solar si pasiunea cunoasterii stiintifice. Europeanul este imblanzit de speranta de a fi, intr-o buna zi eliberat iar intre ei se naste un dialog uimitor, dialogul a doua culturi, a doua feluri distincte de a intelege lumea plecand de la aceleasi baze, a doua ambitii si doruri diferite si totusi atat de similare precum infatisarea celor doi.

In Torobaka, se confrunta pe o scena halou de lumina doi zei ai dansului din doua parti diferite ale lumii: un artist flamenco (Israel Galvan) si unul khatak (Akram Khan). Scena pare un ring de corrida iar ei par intr-o oscilatie permanenta intre duel si dialog. E uimitor cum pozitia trupului iti tradeaza originea si cultura: Galvan e angular si sacadat precum ritmul de flamenco, Khan este atletic si unduitor precum dansul sau bengalez. Dar atunci cand isi tenteaza unul altuia tehnicile (Khan cu pantofi de flamenco in maini, Galvan cu lanturi), se instaleaza firescul ca si cand ar fi un limbaj vechi de cand pamantul... Muzica live care ii inconjoara este ea insasi un metisaj intre ritmul gitane si sonoritatile indiene.

Cu toate acestea, recunosc ca Desh m-a emotionat mai profund. Poate pentru ca Torobaka este o confruntare virila si viguroasa, in timp ce Desh este despre emotie, sinceritate, vulnerabilitati. Regret acum ca nu am scris mai mult in 2013 despre Desh, primul spectacol al lui Akram Khan pe care l-am vazut. Cred ca m-am simtit atunci incapabila din cauza emotiilor care m-au locuit din primul moment. Ca un mic reminder, Desh era despre conflictul cu tatal, dualitatea intre cultura de origine si cultura integrata din locul in care locuiesti, despre divergenta dintre traditii si ambitiile moderne.

 Contrastul identitate-alteritate a fost evident tema din Torobaka (precum si in Fortareata alba) dar poate ca modalitatea de transmitere a fost uneori prea bruta si legatura cu spectatorii nu s-a format atat de intens (dincolo de muzica si dans per se).

miercuri, 17 iunie 2015

Corpul uman este doar un mecanism sofisticat...

... si ca orice mecanism are nevoie de ingrijiri, verificari si reparatii.

Nu cred ca afirmatia socheaza pe cineva fie vorba de creationisti, evolutionisti sau chiar de cei care au reusit sa impace ambele teorii.

Se pare insa ca ea nu poate fi acceptata sau prelucrata ca atare de oricine pentru ca, uneori, ar putea deservi interese perfide. Astazi am zarit in presa doua situatii care m-au socat.

Prima dintre ele, descrisa aici, n-a facut decat sa reinnoiasca amintiri ultragiante despre cat de arierata este educatia copiilor la noi in tara. Sa pun un pic lucrurile in context: in anii 90, cand eram eu in scoala generala, cam o data la doua-trei saptamani veneau in scoala voluntari de la diferite organizatii printre care pot cita cu usurinta ARAS (Asociatia Romana Anti-SIDA) care ne vorbeau la orele de dirigentie despre educatia sexuala si ne imparteau flyere despre infectii, protectia impotriva bolilor cu transmitere sexuala, preventia sarcinilor, masurile de igiena sexuala etc. Asta se intampla acum aproximativ 20 de ani!!! Acum vreo 2 ani, dupa ce am testat cunostintele unei fetite de 13 ani din familie, m-am oferit sa ma duc la ora de dirigentie a claselor din scoala respectiva si sa fac, ca voluntar, acelasi lucru. Sunt medic si mi se pare o calificare legitima pentru asa ceva. Copiii claselor respective erau in mare parte in cuplu si mai multi dintre ei fusesera apostrofati de catre diriginta sa inceteze cu french kissingul in pauze. In acelasi timp, minimul de informatie despre SIDA, hepatita B, sifilis etc lipsea cu desavarsire.

Cand fetita i-a propus dirigintei, aceasta s-a aratat socata, a bolborosit ceva de genul ca nu au nevoie de asa ceva dar ca, daca tin neaparat, sa programez o intalnire cu directoarea ca sa evaluam necesitatea unei astfel de ore si calitatea in care vin sa le vorbesc  copiilor. Daca pot sa inteleg filtrul 'calitatii', am avut o problema cu ideea 'non-necesitatii' deci nu mi-am continuat demersul. El a ramas limitat la microcosmosul familial. 

"Evolutia" aceasta a viziunii in 20 de ani este confirmata pe scara larga de articolul de mai sus iar rezultatele ei se vad in cifre: sarcini infantile, boli cu transmisie sexuala, lipsa igienei. Toate astea cu sprijinul unor ONG-uri obscure a caror viziune tine de luminozitatea Evului Mediu (in engleza Dark Ages).

N-as vrea nicio clipa sa se inteleaga gresit. Cred in puterea spiritualitatii. Credinta poate fi utila sufletului in aceeasi masura in care stiinta este utila mintii. Tocmai de aceea cred ca amandoua trebuie hranite. Si nu oricum: fara excese si intotdeauna cu argumente solide.

Ca si cum asta nu era de ajuns, gasesc pe Facebook o inregistrare de la TVR Cluj (postul national, platit din bani publici!!!) cu o individa care era invitata sa impartaseasca din ingeniozitatea "noii medicine germane". Doamna respectiva explica faptul ca leucemia este o stare de vindecare!!!, se folosea de termeni savanti pe care deduc ca nu ii intelegea (osteoclastele se formeaza din leucocite!!! cred ca un manual de clasa a XIa ar fi de ajuns pt a corecta informatia) si apoi contesta virtutile medicinei de preventie spunand ca "ni se baga in cap ca ne vom imbolnavi".

Stimata doamna, nu stiu daca ati aflat, dar omul ramane in continuare o specie muritoare. Acest eveniment intervine mai devreme sau mai tarziu intr-o viata iar gratie medicinei preventive el s-a produs in medie tot mai tarziu in ultimele decenii (adica a crescut speranta de viata). Da, omul este o masinarie (poate perfectionata, creata de Dumnezeu etc) muritoare pe care o omoara in cea mai mare parte boala - adica o situatie care face ca celulele sa isi inceteze functionarea mai repede decat era prevazut. Stim ca asta ni se va intampla tuturor si este un element de minima inteligenta sa ne ingrijim corpul mai bine decat ne ingrijim masina: de exemplu, sa ne spalam pe maini si pe dinti, sa controlam zonele vulnerabile iar vulnerabilitatile se schimba in functie de varsta. Este acelasi lucru cu schimbatul placutelor de frana la un numar de km doar ca aplicam asta in mod avansat unui mecanism avansat.

Insusi termenul de preventie are ca sinonime in dex: PREVÉNȚIE s. v. evitare, împiedicare, îndepărtare, înlăturare, ocolire, preîntâmpinare.  Nu este gandire negativa. Pur si simplu, impiedicam, evitam, ocolim, preintampinam o defectiune care este inerenta unui mecanism biologic prin definitie muritor. 

Cred ca nu este necesar sa scriu mai mult pentru a demonstra ca e nevoie de educatie pentru sanatate in scoli si ea include in mod obligatoriu educatie alimentara, sexuala (pentru ca asta este o functie de baza a organismului uman oricat s-ar sfii sa o marturiseasca unele ONG-uri) si preventiva impotriva bolii.