sâmbătă, 22 noiembrie 2014

Electra, the hubris, the British

After having watched over my Facebook friends cultural trips to London and, particularly, to the Old Vic, I have been longing to see one of these lovely plays myself. I failed to do so on the occasion of Kevin Spacey's Clarence Darrow, which produced me great sorrow. And then I saw Kristin Scott Thomas's name on the announcement of Sophocle's Electra and I said to myself this is it, not a reparation, but rather a great occasion in itself.

I must have already confessed my interest in Greek mithology, my fascination with antic tragedies, my readings about the hubris, my cult for the subconscious. Therefore Electra was the perfect occasion, especially when played by the magnificent Kristin Scott Thomas, whom I've always admired (more about this one in a separate post).

When we were in front of the theatre, we had just separated from some great friends we had not seen for years so I had good reasons to be a bit sad and yet I was giggling with enthusiasm. Some of you might comment upon the fact that this was so provincial. I give you that...

The scene is round and surrounded by spectators. The hall is not very big which enhances contact between the artists and the public. The minimal scenography consisting of a tree and some huge antic villa doors promised a great deal. It's in front of those doors and near that tree that Electra goes out day by day to cry for the loss of her father, Agamemnon, killed by her mother, Clytemnestra and the mother's lover, now turned king. It's in front of those doors and near that tree that Electra rages against her brother's absence and vows to help him, once back, to achieve revenge. She is full of rage and deeply convincing. A physically absent Electra that devotes entirely to her aching soul. A young woman with no man to marry and no kids to bear as the new king fears a potential revenge from Agamemnon's grandchildren. A daughter painfully hating her mother as the actor of a vicious crime.

And then, once here, there is no place Ian Rickson, the play's director, takes us to... He simply did not imagine any variation of the intensity of the feelings, he did not give the actor space or directions to perform anything else. Once the rage was on, it stayed on until the end of the play. Except for some British humor here and there that was actually funny...it's just that it dramatically decreased tension making impossible for us to concentrate again and return to grief. Clytemnestra's speech, while perfectly convincing, was not allowed to seed any doubt in Electra's heart.. There was no duality or pain or complicity in Electra's attempt to persuade her sister in being more of her side. There was no dispair when the news of Oreste's death arose (we knew it was not true since the beginning of the play but Electra did not). She went on in rage and sorrow, over and over again. 

At this point, one middle-age nicely dressed lady in the front row fell asleep for a few seconds and I took my distance from the play to watch the spectators...

 Kristin Scott Thomas's performance is demanding and intense but with very few variation from one side to another. As if nothing happened... Not even when she finally meets Orestes, not even then are we allowed to cry, to involve, to feel, to love.

I am not sure if it was a British (i.e distant, polite) interpretation of a tragedy or it was simply Ian Rickson's inability to deal with this text. I read he achieved wonderful things when directing Thomas in Chekhov’s “The Seagull” or in Pinter's "Old Times". But here I was deceived... I remembered the simphony of emotions and heartbeats when I left the theatre in Sibiu, in april 2013, after Purcarete's Gulliver's Travels and I got invaded with regrets that here I was feeling nothing of the kind. I would not be able to get home and say Wonderful! Incredible! Excrutiating! I was left only with the joy of having seen live a great actress, a great performer.



Magic in the moonlight

Un nou film de Woody Allen a iesit pe piata si eu nu auzisem nimic despre el. Mi-am spus ca scaparea se poate datora intensitatii evenimentelor din politica interna romaneasca ... pana cand l-am vazut.

Acum ca ati inteles in mare ce cred despre el, inainte de a nuanta un pic lucrurile, le voi inrautati afirmand ca scriu despre film tocmai pentru ca este un Woody Allen pe care mi-am luat obiceiul sa il urmaresc, citesc, comentez (To Rome with love, Blue Jasmine) si nici faptul ca joaca Colin Firth nu este total neglijabil :)

Intriga: un magician renumit international este chemat sa demaste o tanara medium,Sophie Baker, a carei reputatie a escaladat pe Coasta de Azur. Odata ajuns la fata locului, magicianul deghizat si desconspirat incearca mai multe abordari pentru a discerne adevarul legat de tanara si seducatoarea Sophie.

Colin Firth care face un rol excelent din genul care deja l-a consacrat: rationalul rezervat cu aere de superioritate si fraze complexe mustind de dispret care are de fapt o inima tare romantica... Poate ca insusi regizorul se joaca un pic cu referirea la Mr Darcy, de care, de data aceasta, pe actor il disting atat inceputul (Firth e mult mai suprinzator in rolul magicianului Wei Ling Soo), cat si punctul culminant (aici nu va stric placerea). Emma Stone este si ea rezonabil de buna, desi rolul nu ii ofera foarte multa diversitate dincolo de prima jumatate. Atmosfera filmului reaminteste glamourul retro din Midnight in Paris si Blestemul scorpionului de Jad, intriga reaminteste si ea de Scorpion si, numai departat, de Manhattan Murder Mistery, Visul Cassandrei si Match point (in sensul ca face parte din seria filmelor cu suspans si investigatie ale lui Allen).

Dar, dincolo de toate acestea, pelicula ramane extrem de artificiala (nu mi-a abolit niciun moment senzatia ca sunt la un cinematograf si urmaresc un film, dimpotriva, cred ca Allen a vrut sa nu uit nicio clipa, un procedeu utilizat si de alti realizatori - Hotel Grand Budapest al lui Wes Anderson, spre exemplu), extrem de facila (un fel de odihna dupa nevrozantul Blue Jasmine), extrem de sentimentalista (iarasi parca a compensat obiectivitatea distanta si taietoare din Blue Jasmine).

Divertisment cu multe referiri si imagini frumoase, asta a fost ultima comedie romantica a lui Allen. Imi pare bine ca am vazut-o dar nu mi-a produs nici macar o fractiune din efectul marilor lui filme.

Further reading aici:
- cronica din The New Yorker
- interviu cu Colin Firth despre film

miercuri, 19 noiembrie 2014

First lady si proiectele educationale

Legislatia si cutumele nu prea acorda mare importanta primei doamne a tarii. Exista desigur o serie de reuniuni in care Presedintele este invitat cu sotia dar cam atat. Nu se obisnuieste ca Prima Doamna sa aiba birou la Cotroceni, sa prezideze proiecte caritabile sau sa fie vizibila.

Mi-ar placea ca lucrurile sa mearga intr-o directie un pic diferita de acum incolo. Am citit pentru prima data ideea asta pe Facebook la Cristina Bazavan intr-o forma un pic distincta si cred ca era evocata acolo ca exemplu Jacqueline Kennedy Onassis. Nu stiu daca m-as duce atat de in trecut. Poate doar referitor la eleganta.

Avantajele lui Carmen Iohannis sunt de mai multe feluri: are un sot care pare sa tina la ea si sa ii aprecieze opinia ceea ce nu am vazut nici la Iliescu, nici la Constantinescu, nici la Basescu. Are educatie superioara si un fel de semi-pregatire de a vorbi in public intrucat o face zi de zi la scoala. Are un interes in cultura si in educatie, judecand dupa profesie si dupa ceea ce scriu ziarele legat de aparitiile publice la diferite evenimente, are obisnuinta unui oras care a jucat o carte internationala in ceea ce priveste cultura (Sibiul gazduieste FITS si a fost capitala culturala europeana). Are o preocupare in ceea ce priveste aspectul personal, apetit pentru eleganta si, cred, o dorinta de a-si ameliora constant stilul. Si nu in ultimul rand, naturaletea si dinamismul. M-a cucerit si pe mine, ca pe tot poporul FB, prezenta ei la scoala in prima zi dupa alegeri, sa isi faca meseria.


Asadar cred ca are o carte de jucat. Presedintele a declarat acum cateva zile ca o tara creste cu educatia oamenilor ei. O vad bine pe Dna Iohannis distribuita intr-un rol diplomatic in care sa coaguleze ONG-urile educationale in jurul Cotroceniului, sa se implice in proiecte, sa fie prezenta alaturi de aceste organizatii la diferite evenimente, sa sustina eventual si proiectele culturale. Nu consider potrivit pentru Prima Doamna sa continue cinci ani lectiile de engleza cu copiii intr-un liceu din Sibiu dar ma bucur sa stiu ca are o profesie in care a reusit bine, ca vorbeste competitiv engleza asa ca o vad in continuare activa. Sper sa aiba capacitatea de a gandi lucrurile cu o alta anvergura, asa cum ii cere functia.

Favorita mea dintre sotiile de Presedinti este in continuare Michelle Obama, o ambasadoare constanta a modei americane, cu mesaje insistente legate de sport, alimentatie, educatie, sanatate, ecologie. Nu mi-a placut scortosenia infatuata a Carlei Bruni desi a evitat multe dintre gafele si stridentele posibile intr-o astfel de functie. Nu mi-a placut libertinajul Ceciliei Sarkozy desi a rezolvat bine o situatie de criza (asistentele bulgare). Nu mi-a placut topenia Primei Prietene a lui Hollande, Valerie Trierweiler. Imi place insa Queen Rania, desi, formal vorbin, nu e sotie de presedinte. Leticia este si ea suficient de charismatica dar parca mult mai stearsa, rolul Reinei Sofia fusese si el destul de limitat.


Dintre toate aceste doamne, Rania mi se pare un exemplu bun pentru doamna Iohannis. Poate fi un exemplu interesant vestimentar pentru garderoba de office deoarece coincid in unele alegeri: culorile vii, fustele creion, diferitele camasi, rochiile cu o taietura interesanta la decolteu. Regina a reusit sa isi faca auzita vocea si sa ii fie acceptata atitudinea occidentala intr-o tara islamica iar programul Raniei este centrat pe accesul la educatie si rolul femeilor ceea ce partial poate fi interesant de reprodus.

Sigur, ca orice schimbare de statut ea va necesita probabil timp de acomodare si de invatare. Dar sunt sigura ca rezultatul ar putea fi bun. La 25 de ani de la Revolutie putem scapa de complexele de tip Elena Ceausescu pe care o mai vad inca mentionata pe forumuri si putem intelege ca un om este mai puternic daca joaca in echipa.

luni, 17 noiembrie 2014

Punct. Si de la capat

S-au terminat alegerile prezidentiale. Probabil ca pana la ora la care veti citi acest text vom cunoaste deja rezultatul, deocamdata avem o numaratoare care spune Iohannis 53%. Vom pune punct in curand dar inainte de a o face, ar trebui poate sa formulam fiecare cateva observatii.

Iata-le pe ale mele:

- entuziasmul pe care l-am vazut la aceste alegeri este rar intr-o Romanie dominata in ultimii zece ani de sentimentul de scarba fata de politicieni. Cu toate acestea, votul nu a fost neaparat atat unul pro-Iohannis, cat unul anti-Ponta;

- suntem un stat democratic, cum bine a observat pana si dl Ponta. Aceste alegeri au demonstrat ca exista mai mult in electoratul romana decat o masa de manipulare, suntem mai mult decat niste telespectatori in stare vegetativa privind emisiuni care ne spun ce sa gandim;

- s-a nascut o societate civila. Aroganta si nesimtirea dlui Ponta au coalizat treptat aceasta societate civila: in zilele abuzului de putere din iunie 2012 in urma numirii in functie, in zilele proiectului Rosia Montana si, iata, in urma campaniei sale bazate pe minciuni si atac la persoana. E bine pentru orice politician, din orice partid, sa afle ca astazi societatea civila pedepseste minciuna, aroganta, nesimtirea;

- cu toate acestea, in problemele politice ramanem profund pasionali si foarte putin rationali. Dezbaterile au fost prea putin bazate pe programele electorale si pe problemele tarii... Iar admiratorii din ambele tabere erau  (eram?) foarte putin dispusi sa accepte rezultatul votului ca pe unul obtinut democratic;

- sistemul de vot actual este imperfect: se preteaza la abuzuri, la turism electoral, la frauda la numaratoare si participare, la tratament incorect al electoratului. Aici e ceva important de reformat, e nevoie de o noua legislatie electorala;

- in aceeasi ordine de idei, cred ca #fraudalavot trebuie investigata si mi-ar placea sa vad, in curand, condamnari pentru frauda 

- social media a devenit o forta mediatica si, prin consecinta, politica si reprezinta o concurenta importanta in fata trusturilor media conduse de magnati;

- suntem una dintre putinele tari europene care in momente de criza au dat un vot pentru centru-dreapta, nu pentru stanga, nu pentru extrema dreapta. Asta poate fi o buna imagine de start in politica externa europeana dar trebuie confirmata de evolutia ulterioara a lui Iohannis.

Din 21 decembrie vom avea deci un nou presedinte. Sper ca el sa confirme capitalul enorm de incredere, sper sa aiba suficienta autonomie politica si sper sa reuseasca sa fenteze persoanele cu o reputatie indoielnica si presiunile lor, persoane pe care le-am vazut in spatele Domniei sale in cateva ocazii.

Asadar, sa tragem aer in piept si sa o luam de la capat...

sâmbătă, 15 noiembrie 2014

Never give up

E o lozinca pe care ati auzit-o desigur si in alta parte. Nu renunta, nu abandona pana nu s-a sfarsit.

Uneori e dificil, conditiile par atat de putin prielnice unei schimbari. Ai senzatia ca nu serveste la nimic, ca te supui singur(a) unui travaliu inutil, ca pierzi timpul, ca distanta care te uneste de scop este atat de mare incat va separa mii de ani lumina.

Si totusi ceea ce diferentiaza castigatorii de finalisti este tocmai capacitatea de a se concentra si de a lupta pana la capat.

Iata 5 strategii ale mele cand am nevoie sa reintru in joc:

1. Soundtrackul potrivit

Cred ca avem fiecare "imn-urile" care ne motiveaza. Le spun asa pentru ca sportivii sunt intotdeauna motivati de intonarea imnului national inainte de competitie. E senzatia ca faci parte dintr-un plan mai mare, ca esti mai mult decat un individ. Acele 2-3 melodii care te motiveaza merita uneori ascultate in bucla.

2. Look for inspiration

Cand te uiti inspre altii si vezi ca ei au reusit in pofida conditiilor de mediu nefavorabile (orice ar insemna asta), esti mai predispus sa continui. Cand vezi ca uneori sportivii datorita unei forte mentale de fier, au reusit sa rastoarne situatia unui meci, esti mai inclinat sa continui. Inaintea marilor examene, m-am uitat intens la meciuri de tenis. Acum am mai putin timp si nu mai folosesc televizorul. Dar internetul e un substitut bun. Aici gasiti top 10 cele mai bune meciuri de tennis cu rasturnari spectaculoase de situatie si dorinta de a invinge. Va povesteam mai demult despre respectul meu pentru cei care reusesc sa valorifice sansa la penalty in finalul cupelor internationale cand presiunea este foarte mare. Daca nu va place tenisul, cautati exemple aici.

3. Gnosce te ipsum

De ce meriti sa castigi? Care iti sunt punctele slabe? Ce aduci tu in plus fata de competitori? Imi analizez si imi recapitulez sistematic punctele forte dar si zonele in care am mai mult de lucrat. Asta ma face foarte putin vulnerabila in fata bullyingului. Respect foarte putin oamenii care incearca sa castige avantaj in fata ta demontand primul lucru care le apare in cale, fara discriminare, si oamenii incompetenti incearca frecvent o astfel de practica. Atunci cand te cunosti bine, nu ai cum sa cedezi in fata practicii. In sens invers, o critica de tip constructiv nu trebuie neglijata pentru ca ea te poate ajuta sa te perfectionezi.

4. Analizeaza-ti adversarii

Care imi sunt competitorii? Care sunt decidentii inclinati sa ia o decizie in defavoarea mea? Care le sunt motivele? Care le sunt calitatile? Defectele? Care sunt strategiile care ma pot ajuta sa castig?

5. Cunoaste regulile jocului

Nu-mi plac trisorii si admir jocurile jucate corect, dupa reguli. Cu cat cunosti mai bine regulile, cu atat poti sa joci mai frumos, fara ostentatie, fara exagerari nici intr-un sens, nici in celalalt, fara greseli. Iar daca stii bine regulile, poti chiar sa iti permiti sa fii creativ.


miercuri, 12 noiembrie 2014

Pauza electorala

Alegerile prezidentiale reprezinta un eveniment important in functionarea unei tari. Am insa senzatia ca imi vajaie urechile de la tot ceea ce am citit si auzit in aceasta campanie electorala.

Postul anterior a fost singura mea incursiune in atmosfera alegerilor. Imi rezerv bineinteles dreptul de a va povesti ulterior cum au mers alegerile in strainatate pe 16 noiembrie sau de a comenta anumite stari de fapt. Dar, in mare, nu as vrea sa mai particip la vacarm.

Am si o strategie: variez lecturile. Imersia in articolele politice dauneaza un pic cortexului. Am vazut cum imi scade capacitatea de a vorbi despre altceva, creativitatea si concentrarea. De indata ce deschid si alte surse, ele revin. Pana la urma riscul e sa devenim o parte din ceea ce le reprosam politicienilor nostri ca sunt: oameni dezvoltati simplist, cu o strategie unica si fara convingere/i. Sau sa semanam cu publicul amorf de la Antena 1.

Asa ca postul de astazi este o culegere de posibile lecturi in asteptarea unui nou articol pe Jocul Orb. Va voi povesti in curand cum a fost prima mea intalnire (scurta) cu Kristin Scott Thomas si cum este piesa Electra de la Old Vic Theatre. Vom discuta despre hybris si psihanaliza :))) Asa ca trebuie sa ne facem incalzirea :)

- Interviu The guardian cu Kristin Scott Thomas
- The independent despre evolutia bisericii care accepta teoria lui Darwin si BigBangul - mie asta mi se pare un subiect tare interesant de discutat daca tot ne amestecam in politica si religie
- Povestea macilor ca simbol al comemorarii primului razboi mondial. Am vazut de curand expozitia de la Londra "Blood swept lands and seas of Red" cu peste 888000 de maci din ceramica, hand-made, si, desi am fost impresionata, nu am stiut sa explic alta relatie in afara de culoarea sangerie. Articolul de mai sus va da toate detaliile.

marți, 4 noiembrie 2014

Tara care alege mereu prost: despre nesimtire si aritmetica

La inceputul acestei campanii, mi-am propus sa nu 'acopar' alegerile. M-am gandit ca nu voi schimba nimic din mersul acestei campanii electorale. Ca suntem o mana de oameni, aceeasi masa critica de 2000-3000 de prieteni pe Facebook, care nu vor face decat sa isi mentina starea de motivatie interschimband texte pe care numai ei le inteleg si afise smart cu Monica Macovei.

Nu s-a schimbat nimic dupa primul tur. A murit poate speranta plapanda care respira numai atunci cand vedeam cati dintre prietenii mei si-au schimbat poza de la profil pentru un M! Aproape ca am uitat (iarasi!) legile statisticii si reprezentativitatii...

Cu toate astea exista o serie de dovezi de nesimtire pe care cred ca ar trebui sa le sanctionam cu totii, altfel ele se vor pereniza, vor deveni parte din cutuma electorala si asa bolnava a natiei.

1. Lipsa dezbaterii
Nu pot sa inteleg cum se poate alegere fara dezbatere. Dezbaterea, argumentarea fac parte din orice exercitiu democratic sanatos. Pana si cand eram prospat iesiti din Revolutie stiam asta. Desi eram copil, imi aduc aminte intalnirile stangace intre Iliescu, Campeanu si Ratiu. Nu  pot sa inteleg  cum inghitim cu atata docilitate faptul ca unele dintre Domniile lor pur si simplu refuza sa isi puna in priza neuronul din respect pentru popor.

2.Jocul iresponsabil cu istoria
Pur si simplu, nu ai dreptul sa il faci pe Basescu Hitler si pe Monica Macovei Stat islamic, indiferent de presupusul lor grad de nocivitate. Asta arata lipsa ta totala de respect fata de genocid, fata de istoria unor popoare, absenta oricarei fibre morale. Aici nu e vorba despre habarnism (ca in atatea alte situatii) ci de rea vointa iar asta e chiar mai grava. Da masura magnitudinii abuzurilor de putere pe care esti in stare sa le faci.

3. Argumentarea prin agresiune
Pentru un absolvent de drept capacitatea argumentativa este esentiala. Pentru un Presedinte, este cruciala. Tipul asta, care nu reuseste sa aduca niciodata un argument factual si contracareaza intotdeauna cu mojicie printr-o glumita sau printr-o agresiune, se va aseza la masa negocierilor cu toti marii lumii. Aceia care sunt absolventi de Ivy League sau de Sciences Po si care au invatat logica formala la gradinita. Pana si Think again: how to reason and argue de pe Coursera ar fi fost suficient ca sa inteleaga cate erori logice face intr-o propozitie.

Pe langa aceste detalii personale care ma agreseaza sistematic, se pot imputa faptele: proasta organizare, turismul electoral si mana larga fata de listele speciale, stavila in fata votului studentilor + diasporei etc.

Intre timp, care ii sunt contracandidatii? Iohannis e sec si neconvingator, Macovei se adreseaza exclusiv intelectualilor dar, din pacate, nici mesajul, nici personalitatea ei nu se pot alipi publicului mai putin educat (in pofida tentativei cu pisica), Udrea este ceea ce stim cu totii mai putin vreo 5% dintre noi, Hunor e 100% maghiar, Dan Diaconescu si Corneliu Vadim Tudor sunt candidatii barfitorilor schizoizi cu probleme de autoritate si insertie in realitate, restul sunt nesemnificativi mai putin Calin Popescu Tariceanu pe care nu il pot sintetiza (ceva sugestii?).

***

Artimetica, asa indigesta cum mi-a fost ea azi dimineata,  imi arata insa si altceva:

- o tara in care psihopatia (DD+CVT: 7%) are mai multa putere de convingere decat ratiunea (MM: 4,46%)
- 40% VP + 1/2din Tariceanu + Hunor + 1/2 din DD+CVT=51%. Ati vazut, ca sa nu protestati am pus jumatate nu intreg. Intreg ar fi dat 55%!!!

Singurele sanse:
- un mesaj mai puternic, mai convingator, mai decis sa castige, nu doar sa candideze din partea lui Iohannis
- mai putina frauda/turism electoral
- mai mare mobilizarea in randurile tinerilor absolventi de studii superioare
- presiune pe ambasade si MAE pt o mai buna desfasurare a votului diasporei (semnati petitia)
- speranta ca electoralul dreptei sa ramana al dreptei indiferent ce spun candidatii (ma gandesc la Udrea si chiar la Tariceanu, de ai dnei Macovei nu ma prea indoiesc)

***
Nu am nicio idee daca dl Iohannis e bun de ceva. Nu l-am auzit vorbind decat prea putin, nu ii cunosc bine pozitionarea politica. Nu am niciun fel de fanatism in ceea ce il priveste pe dumnealui sau pe alt candidat al acestor alegeri. Am numai o senzatie persistenta de greata atunci cand ma gandesc la evenimentele din iunie 2012. Nu pot sa mi le inchipui ruland in bucla inca 5 ani. Si as vrea sa pot dezlipi de pe Romania eticheta asta de "tara care alege mereu prost". Ne vedem pe 16 noiembrie la vot!