sâmbătă, 24 ianuarie 2015

Scene din viata conjugala

Scena din piesa
Am vazut de curand la teatru Scene din viata conjugala de Ingmar Bergman pus in scena de compania tg Stan cu Ruth Vega Fernandez et Franck Vercruyssen. Piesa a facut turul Frantei iar noi am vazut-o la teatrul HTH (Humain, trop Humain). Compania are o metoda particulara, isi face traducerile singura, pune accentul pe text, majoritatea pregatirii se petrece cu actorii, regizorul, sunetistul etc in jurul mesei si, inainte de a lansa spectacolul, fac 3-4 repetitii integrale, pe scena, dar nu mai mult pentru ca textul sa nu se uzeze.

Scene din viata conjugala a fost initial scrisa pentru 6 episoade de televiziune ce prezinta viata unui cuplu de-a lungul a 20 de ani de mariaj. Bergman reuseste sa traverseze prin toate episoadele semnificative (dar nu obligatorii) ale unei vieti de cuplu: inceputul vietii casnice, maternitatea, schimbarile raportului de forte de-a lungul vietii, destramarea casniciilor prietenilor, comunicarea si lucrurile 'bagate sub pres', infidelitatea, banii, reconstruirea/evolutia propriei persoane.

Este incredibil de puternic mesajul ca un cuplu poate fi si o singura bucata, si o 'multime matematica' de doua persoane in functie de sentimente, de modul in care isi construiesc viata, de modul cum stiu sa se asculte si sa isi vorbeasca dar si de etapele existentiale prin care trec.

Ruth Vega Fernandez mi s-a parut foarte buna pentru ca a reusit sa fie deopotriva si discreta, si stralucitoare, si vulnerabila, si puternica, si linistita, si pasionala, si casnica, si profesionala, exact cam ceea ce ii cerea rolul lui Marianne. Franck Vercruyssen a reprezentat pe scena genul acela de barbat linistit, cu simtul umorului si al ironiei, cu tabieturi, care isi cauta dintr-o data tineretea si nu este prea multumit de ce obtine acolo.

Am ascultat ieri la radio, in timp ce ma intorceam cu masina acasa, un fragment dintr-o emisiune psihologica, cam genul acela care poate fi de evitat cand ai preocupari mai bune. Doar ca, schimband posturile, am dat de fapt peste o voce de barbat cu accent sudist puternic, cu ticuri de limbaj care l-au incadrat intr-o clasa de educatie medie si care povestea cum l-a parasit sotia dupa 28 de ani de mariaj pentru ca a avut nevoie de timp sa aiba grija de ea insasi. Si domnul de la radio spunea (fara reprosuri si resentimente) ca si-a rememorat viata si ca, intr-adevar, ea a fost tot timpul acolo pentru el in clipele lui grele, daca lui ii era mai bine si ei ii era mai greu, el se preocupa mai mult de succesul lui, alteori se refugia in bautura si ca, de stat de vorba, nu prea au stat niciodata. Asa ca intelegea de ce l-a parasit ca sa aiba spatiu pentru ea dar spera ca se vor regasi la un moment dat...

Dincolo de toate, de distributia rolurilor pe sexe, care uneori poate fi si inversa, cred ca este un exemplu bun despre cum proximitatea ne poate face surzi si orbi la nevoile celuilalt si despre cum, intr-un cuplu, unul dintre parteneri incepe sa isi stearga propriile nevoi pentru celalalt, pana intr-o zi, cand aerul devine irespirabil, si simte nevoia sa puna pe masa nota de plata. Alteori singurul lucru pe care il mai sesizam sunt defectele, uitand sa privim imaginea de ansamblu si calitatile extraordinare care ne-au facut de la bun inceput sa il/o alegem pe celalalt ca partener.

Nu stiu daca poti invata cum sa nu devii astfel dar cred ca si asta este rolul artei, sa ne prezinte un spectacol ai carui protagonisti vrem sa fim si apoi nu mai vrem sa fim. Cred ca e ceva de invatat acolo dar baza ramane compatibilitatea, complicitatea dintre cei doi.

Revenind la teatru, mijloacele minimaliste au sustinut, mai degraba, densitatea piesei. Umorul a fost si el in mare parte salutar. Publicul, ca de multe ori in regiunea noastra, mai degraba sub nivelul asteptarilor. Un public mult prea obisnuit sa mearga la vodeviluri, mult prea reticent la introspectie si care avea tendinta sa se hlizeasca din orice.

Imi place intotdeauna cand se termina piesa sa mai raman un pic asezata pana se sedimenteaza emotia iar cand urc scarile salii imi place sa privesc spectatorii care au ramas pe scaune sa discute intre ei...

Una din scenele originale din Bergman aici.

luni, 12 ianuarie 2015

White shirts

Hey, it's Monday! We're getting back to work so I can have a frivolous serious blog post just before that...

I live with the conviction that we're getting better to anything by reading. This goes from professional subjects to art or event to what to eat, what to wear and how to decorate your house. I don't immediately apply the rules from books but I try to filtrate them with how I see myself, what my message in different circumstances is and how I want to live my life.

Since my profession is quite serious and quite un-feminine, I love to feel feminine when I go to work, I love to feel good with who I am and play a little as far as I do not cross any lines (clothes are only partially covered by a white blouse so the people we treat and their families see the messages we send).

One of the best items I keep on rediscovering is the white shirt. It succeeds to calm down a more precious item, to transform a playful object into a more formal one and to give one the great polished look. It can also be perfectly accessorized with anything, in any style. 

Enough with the words...Let' s see how to...

Wide skirt, scarf, biker jacket
Florals and a bike jacket to add a little edge





















With long metallic skirts for evening
With black structured pencil skirts




With white jeans and coloured jackets
With check pants


With shorts or short suits
With ruffled skirts

with playful bottoms and coloured shoes

With a rised collar as Carolina Herrera always suggests

More of these on my Pinterest White shirt

Look for inspiration to Carolina Herrera, Audrey Hepburn, Natalie Massenet, Angelina Jolie, Carine Roitfeld, Jenna Lyons, Viviana Volpicella...

duminică, 11 ianuarie 2015

Muze si muzeele lor

Mi-a luat un secol sa citesc cartea lui Peggy Guggenheim - Out of this century cu un titlu ce trimite la galeria de arta pe care o infiintase la New York "Art of this century"

Peggy Guggenheim de Man Ray
Mi-a luat un secol nu pentru ca este o carte grea, dimpotriva, frazarea e simplista si directa. Mai degraba pentru ca, in pofida multiplelor istorii de alcov, este o carte neinteresanta. Avem de-a face cu o fata bogatica (nu bogata pentru ca adevarata avere apartine unchiului ei, Solomon R. Guggenheim) care ajunge in Europa pentru desavarsire si se intoarce temporar in State la iubitul cu numarul...50 pentru ca venise razboiul.

Am simplificat rautacios dar Peggy se casatoreste cu Laurence Vail, fac doi copii, Sinbad si Pegeen, se cearta, se bat, se umilesc, se despart impartindu-si copii, dupa care Peggy traieste cu un barbat insurat si mai varstnic care isi compatimeste sotia prea tare pentru a se desparti de ea si care moare, urmeaza un altul, initial seducator ulterior devenit comunist fervent, si altul, si altul pana cand se recasatoreste cu Max Ernst care de fapt e indragostit de alta, pe care il inseala cu Marcel Duchamps (fusese si Yves Tanguy pe lista) casatorit si el etc Isi finalizeaza viata in State cu alt barbat care de fapt statea in aceeasi casa dar la un etaj complet separat si pe care nu prea il intereseaza sa faca sex cu ea dar care o doreste egoist mereu aproape. Si apoi se muta la Venezia, isi cumpara un Palazzo, participa la Bienale, devine cetatean de onoare si creeaza un muzeu cu o camera dedicata fiicei ce, intre timp, murise in urma unei supradoze de somnifere la 41 de ani.

Da, exista tragic in poveste dar exista mai ales simplism, vulgaritate, indecenta de a-si povesti viata de cuplu in detaliu, remarci uneori rautacioase in fata celor care profitasera de banii ei, urmate de remarci de o generozitate surpinzatoare... dar foarte, foarte putina complexitate. Poate fragmentele cele mai sensibile sunt cele care descriu agitatia de la inceputul celui de-al doilea razboi mondial si eforturile ei de a se reimbarca spre state in fata invaziei germane (era evreica), precum si contributia ei la imbarcare mai multor artisti.

Peggy Guggenheim sustinea ca avea intuitie pentru arta dar nu avem niciun moment o desfasurare critica, o analiza a operelor sale, o idee in centrul colectiei, dincolo de cumpararea a 1-2 lucrari "care sa-i placa" din fiecare pictor reprezentativ.

Peggy in patul din Venezia cu singurul cap de pat de Alexander Calder

Poate ca doua idei mi s-au parut mai interesante fata de rest totusi:

1.Piata de arta si-a crescut preturile in mod nemasurat dupa razboi, facand-o actualmente intangibila

2. Venezia este seducatoare dar nu este un loc pentru luna de miere pentru ca, in frumusetea ei, nu mai lasa loc si de frumusetea celuilalt. Te seduce complet facandu-te sa revii aproape drogat si sa convietuiesti cu ea mai mult si mai mult.


Libertate, egalitate, fraternitate

Zilele acestea am stat cu ochii pe presa la fiecare sfarsit de zi si in fiecare pauza pe parcursul zilei. Au fost emotionante si infricosatoare. Dincolo de varsarea de sange in sine, si pentru ca, dintr-o data, nu mai semana cu lumea noastra (cam asa s-a intamplat si de 9/11 numai ca de data asta a fost mult mai aproape)...

Nu vreau sa comentez sau sa va povestesc nimic. Ati citit, probabil, tot ce se putea prin presa romaneasca si internationala.

Vreau doar sa va spun ca vineri, in timpul asediilor, luam masa de pranz la spital. In jurul mesei eram: doi ortodocsi, trei catolici, un evreu si un musulman... Si, din discutii, toti simteam si credeam la fel.

sâmbătă, 3 ianuarie 2015

Cum poate un scriitor sa iti schimbe viata...

... in afara de cazul in care il/o iei in casatorie :)

Am terminat Cum poate Proust sa iti schimbe viata de Alain de Bottom. O carte delicioasa, cu ironie si umor, cu exemple bine punctate, cu o buna documentare

Poate ca Proust te ajuta sa te bucuri de prietenii, sa intretii o relatie de lunga durata si ... sa nu faci sex la prima intalnire mai competent decat ar face-o, sa zicem, Bukowski dar, in ceea ce ma priveste, multi scriitori mi-au schimbat putin cate putin viata, invatandu-ma lucruri sau descoperindu-mi sensibilitati atat de ingenios de diferite

Alain de Bottom face insa o mirabolanta demonstratie a modului in care textele lui Proust ne deschid ochii, sufletul, mintea, prieteniile, manierele, gustul culinar, viata amoroasa.

Iar ca sa ilustrez cazul lui Proust in ceea ce ma priveste, revad inca in minte (ca Noe, cum ar spune Alain de Bottom) formatul cartilor comuniste de Aforisme, din care savuram fara incetare citate din Antoine de Saint Exupery pe care sunt si astazi  in stare sa vi le recit. Ei bine, intr-unul din volumele dedicate altor scriitori, era un paragraf din Proust care spunea cam asa (citez din memorie, deci extrem de inexact):
"Precum un chirurg care, atunci cand vede pantecele seducator, dezgolit al unei femei, vede de fapt toate matele si procesele dezgustatoare care se afla in spatele imaginii, tot asa si un scriitor, cand se uita la un individ, nu se poate opri sa nu isi imaginez toate procesele vicioase ale mintii, adevarata functionare a caracterului sau"

Am petrecut mult timp reflectand la citatul asta, fara sa stiu atunci de ce. Aveam 13 ani si nu puteam sa intuiesc valoarea sa premonitorie. Nu este intru totul valabil in ceea ce ma priveste. Anatomia si functia nu anuleaza frumosul si, desi sunt analitica fata de oamenii pe care ii intalnesc, nu sunt nici suspicioasa si nici mizantroapa. Imi place insa sa incerc sa patrund dincolo de aparente atat in ceea ce priveste medicina, cat si in ceea ce priveste actul artistic. Trebuie sa spun insa ca rareori am intalniti o comparatie facuta cu atata forta intre cele doua profesii/pasiuni care imi marcheaza viata.

joi, 1 ianuarie 2015

Bine ai venit, 2015!

Dragii mei,

LA MULTI ANI! Va doresc un 2015 excelent, plin de sanatate, dragoste, bucurii, experiente formatoare, bogatie interioara si prosperitate, calatorii si prietenii de neuitat! Sa vi se implineasca cele mai pretioase proiecte si sa ne dam mereu intalnire pe Jocul Orb.

Asa cum anticipam anul trecut, nu m-am plictisit deloc anul acesta, a fost multa munca dar a meritat :) Consecinta insa s-a vazut pe blog unde nu am fost atat de prezenta ca de obicei.

Dar haideti sa facem impreuna un bilant

2014 - cele mai bune momente

Ianuarie
Un avion, responsabilitati si exploatare post-factum - nu pot sa spun ca a fost propriu-zis un moment bun, dimpotriva, insa a fost un articol cu impact, cel mai vizualizat in 2014...

Februarie
Mixaje de sezon - pentru Valentine's day

Mai
Emotional storytelling - inca mi se pare emotionant

Iunie
A fost luna poeziei

Iulie
The thin red line, meciul de aseara si alte provocari - o postare care a starnit interesul pentru ca uneori ne aflam cu totii in jurul acestei linii rosii, subtiri...

August
Prietenia dupa 30 de ani - cateva idei care sigur va bantuie daca aveti 30 de ani

Septembrie
Autumn love - ca in fiecare an, o culegere cu lucuri de iubit la toamna

Octombrie
Despre eternul feminin si alti demoni - un text la care m-as putea intoarce de cate ori am dubii despre ceea ce inseamna feminitate

Noiembrie
Electra, the hubris, the British - calatoria la Londra si experienta teatrului Old Vic imi sunt foarte dragi, oricare mi-ar fi obiectiile

Decembrie
Acesti anonimi care va spioneaza pe Facebook - cred ca e important de stiut

2015 - ce imi doresc

Daca ati ajuns pana aici, inseamna ca ne putem face planuri impreuna. Anul acesta Jocul Orb implineste 5 ani. Sper sa ii putem sarbatori impreuna si sper sa putem organiza impreuna lucruri interesante atat in planul scrisului si schimbului de idei cat si in societate. 

Imi doresc proiecte care sa ne inspire, sper sa putem uni comunitatea de medici romani din Franta si din Europa si sper ca asta sa poata facilita in cele din urma si accesul la ingrijiri al pacientului roman. Ramane de vazut daca putem implica si comunitatea noastra in acest proiect.

Sper sa scriu mai des lucruri cat mai interesante si sa interactionam cat mai bine. Nu ezitati sa imi spuneti ce va inspira... 

Keywords-urile pentru 2015: sanatate, medicina, scris, inspiratie, interviuri, calatorii, cultura, frumos, lume, poveste

La multi ani tuturor! Bine ai venit, 2015!

miercuri, 10 decembrie 2014

Ce mi-a adus mos Nicolae

Pentru ca tot va avertizam ieri cu privire la distribuirea informatiilor personale, hai sa va fac o confesiune in public: Am avut un super mos Nicolae! Nu a durat o zi, ci o saptamana...

Bun, poate ca am eu gusturi ciudate :), insa mi-am petrecut toata saptamana la o supracalificare in domeniul carcinozelor peritoneale cu niste oameni extrem de inteligenti, cu care am discutat liber si deschis de parca am fi fost cu totii experti. Admir calitatea aceasta a celor care au ajuns foarte sus profesional de a conduce discutia cu o atitudine de egalitate, de deschidere, de 'hai sa invatam unii de la altii'. Da, un curs inseamna sa invatam unii de la altii doar ca, de cele mai multe ori, latura 'cursanti' profita mai mult decat latura 'profesori'.

Acum vreun an, cand am facut prima mea interventie pentru carcinoza peritoneala, seful meu mi-a spus intr-un fel pompos, un pic incurajator, un pic ironic: "ai intrat in randul hipec-erilor" (pentru neinitiati, chirurgi ce fac chirurgie de citoreductie pentru carcinoze asociata cu chimiohipertermie intraperitoneala - HIPEC). M-a amuzat atunci fraza lui asa de tare incat am tinut-o minte pentru ca nu ma simteam pregatita sa ma autointitulez asa, pentru ca stiam ca la orizont mai am de dus multe "ore de zbor", pentru ca, pentru ca... Dar mi-a demonstrat si ce antrenor extraordinar am, care stie sa utilizeze micile victorii pentru a-mi da curaj si a-mi creste aripile.

La curs, dincolo de toata stiinta, de evaluari si auto-evaluari, m-a impresionat latura umana. Spunem adeseori intre noi ca, de fapt, chirurgul este capitanul de nava pentru ca trebuie sa gestioneze pacientul de la cap la coada, de la consultatia preoperatorie, la indicatie, la partea tehnica, la decizia asupra tratamentului complementar. Acest rol de capitan este, evident, trait diferit in functie de personalitatea celor care il experimenteaza. Cred ca ceea ce ii face pe HIPEC-eri mai umani decat pe ceilalti este faptul ca operatiile sunt lungi si au nevoie de echipa. Da, echipa nu are rol secundar, e greu sa te concentrezi in sala uneori 8-10 ore, ai nevoie ca oamenii de langa tine sa fie si ei concentrati, sa dea maximul, sa poti sa faci cu schimbul in anumite momente. Sigur ca exista orgolii dar vibe-ul pe care l-am simtit i-a diferentiat de majoritatea oratorilor mai ... vedetisti.

Iar, in tot acest timp, serile mi le-am petrecut intalnind cu drag vechi prieteni, povestindu-ne vietile la un pahar de vin si... implinindu-mi o alta guilty pleasure: testarea chocolat chaud à l'ancienne Angelina si a desertului casei, Mont Blanc. Nu mi s-au parut chiar atat de senzationale precum in povestiri :))) Daca sunteti iubitori de pacate glucidice si treceti prin Lille, Nantes sau Paris, incercati Les merveilleux de Fred. Asta asa, pentru ca, atunci cand nu vine cu stiinta, mos Nicolae vine, de obicei, cu dulciuri :)